marți, august 26, 2025
AcasăInternaționalJoe Biden anunţă un nou ajutor militar pentru Ucraina

Joe Biden anunţă un nou ajutor militar pentru Ucraina

Preşedintele american Joe Biden a anunţat joi un nou ajutor militar de 800 de milioane de dolari pentru Ucraina, transmit Reuters şi AFP, potrivit Agerpres.

Noul pachet cuprinde “arme de artilerie grea, zeci de obuziere, 144.000 de muniţii, precum şi drone tactice”, a precizat Biden în declaraţii făcute la Casa Albă.

Preşedintele rus Vladimir Putin “nu va reuşi niciodată” să ocupe Ucraina, a promis cu acest prilej preşedintele american. “Ne aflăm într-o perioadă critică în care (ei) pregătesc terenul pentru următoarea fază a războiului”, iar SUA şi aliaţii lor “se mişcă cât mai repede posibil” pentru a furniza Ucrainei echipamentele şi armele de care are nevoie, a adăugat Biden.

Ajutorul militar acordat de SUA Ucrainei de la începutul războiului se ridică astfel până acum la peste 3 miliarde de dolari, menţionează Reuters, potrivit sursei citate.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
14.6 ° C
14.6 °
9.4 °
64 %
2.1kmh
52 %
mar
26 °
mie
28 °
J
33 °
vin
35 °
S
33 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Se cunoaşte că se cam încheie sezonul concediilor.  

EDITORIAL

Cu peste 30 ani în urmă, David Mustaine, genialul lider al trupei de rock Megadeth, compunea o piesă care s-a dovedit a fi premonitorie....

EPIGRAMA ZILEI

Zodiacul, bată-l focul Le-a zădărnicit norocul, Cuplarea fiind bizară : Pește el iar ea ... fecioară! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...