marți, septembrie 16, 2025
AcasăInternaționalVladimir Putin a anunţat o încetare a focului de Paşti

Vladimir Putin a anunţat o încetare a focului de Paşti

Președintele rus Vladimir Putin a anunțat sâmbătă, 19 aprilie, că Rusia încetează focul în Ucraina de la ora 18,00, ora Moscovei, până luni, 21 aprilie, adică două zile, pe durata sărbătorilor de Paște, a relatat agenția rusă de știri TASS, preluată de Libertatea.

Ghidată de considerente umanitare, astăzi, de la ora 18,00 [ora Moscovei], până la ora 00,00 [ora Moscovei] de duminică până luni, partea rusă declară un armistițiu de Paște. Ordon oprirea tuturor ostilităților pentru această perioadă”, a declarat Putin la o întâlnire cu șeful Statului Major General, Valery Gerasimov.

Putin a adăugat însă că trupele ruse trebuie să fie pregătite pentru eventuale încălcări ale armistițiului de către Ucraina și că vor respinge orice provocări și orice acțiuni agresive, a relatat sursa citată.

Momentan, Ucraina nu a răspuns acestui anunţ. În ultimii trei ani, sărbătoarea Paştelui a fost petrecută de ucraineni în stare de război.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
19.5 ° C
19.6 °
17.8 °
65 %
1.6kmh
100 %
mar
18 °
mie
20 °
J
19 °
vin
22 °
S
27 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Copii încă vor să ajungă fotbaliști, deci speranță mai este.

EDITORIAL

Acum ceva timp, prezent fiind pe litoralul românesc, le-am spus câtorva cunoștințe că în anul următor se vor acorda în sfârșit promisele și răspromisele...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...