Republica Moldova a intrat de luni, 6 octombrie, în sistemul unic de plăți în euro, SEPA, din care fac parte 41 de țări europene și permite efectuarea transferurilor în euro în aceleași condiții de cost, siguranță și timp de procesare ca tranzacțiile naționale.
Integrarea Republicii Moldova în SEPA este „un moment istoric pentru sistemul financiar național și o confirmare a parcursului european al Republicii Moldova”, a spus guvernatoarea Băncii Naționale a Moldovei (BNM), Anca Dragu.
„Această realizare elimină barierele administrative și aduce standarde europene directe în viața de zi cu zi a oamenilor și afacerilor din Republica Moldova”, a punctat Anca Dragu.
Procesul de aderare a început la 30 ianuarie anul trecut, când BNM a depus cererea oficială la Consiliul European al Plăților (EPC), precizează postul public de televiziune Moldova 1.
La 6 martie 2025, EPC a aprobat includerea Republicii Moldova în aria geografică SEPA, iar la 6 octombrie 2025, țara a devenit parte operațională a sistemului.
Costuri reduse
Prin aderarea la SEPA, transferurile în euro devin mai rapide și mai ieftine. Anterior, un transfer internațional putea costa între 20 și 200 de euro.
Pentru moldovenii din diasporă SEPA înseamnă remiteri mai rapide, la costuri reduse.
În anul 2024, Republica Moldova a înregistrat un volum al remitențelor de aproximativ 1,92 miliare de dolari, reprezentând aproximativ 11,6% din PIB.
Pentru mediul de afaceri, integrarea în SEPA elimină barierele administrative și aduce companiile moldovenești la același nivel cu cele europene, sporind competitivitatea exporturilor și facilitând investițiile, după cum remarca și guvernatoarea Băncii Naționale.
Peste 60% din exporturile Moldovei sunt orientate spre Uniunea Europeană, iar în 2024 au fost efectuate aproximativ 830.000 de tranzacții în euro, cu o valoare totală de 11.8 miliarde de euro.
La nivel macroeconomic, BNM estimează economii directe de circa 20 de milioane de euro anual, bani care vor rămâne în economie pentru investiții și dezvoltare.
În prezent, opt bănci comerciale din Republica Moldova sunt deja parte a sistemului SEPA.
Ce este SEPA?
Inițiat în 2008, sistemul SEPA (Single Euro Payments Area) a devenit operațional în toată zona euro până în 2014.
SEPA creează scheme de plăți armonizate iar instituțiile bancare și furnizorii de servicii de plată trebuie să aplice aceleași reguli pentru plățile în euro peste granițe ca și plățile interne, ceea ce înseamnă costuri similare și timp de procesare comparabil.
România a aderat la SEPA (Single Euro Payments Area) începând cu 1 noiembrie 2016.
Implementarea SEPA a contribuit la creșterea eficienței economice, totodată, băncile românești au adoptat tehnologii moderne pentru a sprijini plățile SEPA, inclusiv infrastructuri de plăți în timp real și soluții de plăți mobile