joi, martie 28, 2024
AcasăLocal BTSuper comune aduse de reformă

Super comune aduse de reformă

Guvernul schimbă clasificarea localităţilor, după 25 de ani. Oraşele vor fi reclasificate în şapte categorii, în funcţie de statutul administrativ, poziţia geografică, nivelul de dotare, iar comunele vor fi încadrate în două categorii, ceea ce va impune şi modificarea grilei de calcul a impozitului pe locuinţă sau categoriile de spitale pe care le pot avea localităţile, ca şi volumul de investiţii alocat.

Noutatea absolută a propunerii făcută de guvern este cea vizând transformarea unor comune în poli regionali. În total, la nivel naţional vor exista 183 de astfel de comune, cinci în judeţul Botoşani. Amplasate în zone lipsite de oraşe pe o distanţă de minim 25 de kilometri, acestea vor prelua servicii cu rol teritorial în sănătate, educaţie, cultură, comerţ şi servicii şi vor fi sprijinite de Guvern prin reabilitarea infrastructurii de transport, tehnico-edilitară şi socio-culturală. Localităţile vizate în judeţul Botoşani sunt Coţuşca, Şendriceni, Todireni, Truşeşti şi Vorona, ceea înseamnă că în următorii ani în acestea ar urma să se facă investiţii majore. Conducerea Consiliului Judeţean încurajează acest proiect, precizând că va fi benefic pentru economia judeţului. „Faptul că intrăm în asemenea parteneriat şi că aceste comune vor primi un sprijin, acest lucru este benefic”, a declarat Costică Macaleţi, preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani. Părerea preşedintelui CJ o împart şi primarii comunelor vizate.

„Este de remarcat că în primul rând ar creşte veniturile, este un lucru bun pentru comuna noastră”, a declarat Dan Vezeteu, primarul comunei Coţuşca.

Unii primari sunt însă sceptici vizavi de acest proiect de lege.

„Ar fi bine, deoarece am putea beneficia mai repede de fonduri. Nu cred că este posibil acest lucru şi dacă s-ar face ceva, ar fi probleme mai mari. Ar fi greu de coordonat”, a declarat primarul comunei Şendriceni, Marin Dohotariu.

 

Unificare propusă localităţilor depopulate

 

Prin acelaşi proiect, guvernul a selectat şi localităţile în care s-au produs scăderi accentuate de populaţie, precum şi cele care au în structura lor populaţie sub 100 de locuitori. Pentru acestea, executivul „încurajează unificarea administrativă” la iniţiativa autorităţilor locale şi ca urmare a voinţei exprimate prin referendum local de către populaţie. Pe lista Guvernului sunt aproape 170 de comune în care s-au produs scăderi de peste 30% a populaţiei (1991-2012) şi circa 70 de oraşe care au pierdut peste 20% din locuitorii (1990-2012). Din listă face parte comuna Viişoara, unde populaţia a scăzut cu 30,4%.

 

 

Botoşaniul- municipiu de rang III, Iaşul – capitală a Moldovei

 

Proiectul prevede şi reclasificarea oraşelor. Botoşaniul va fi unul dintre municipiile-poli regionali secundari, adică municipiu de rang III, ceea înseamnă că are o populaţie de cel puţin 100.000 de locuitori, găzduieşte sedii de instituţii de interes judeţean, are acces la sistemele de transport, minimum o universitate, spital de categoria III (Spitalul Judeţean), precum şi o entitate de inovare şi transfer tehnologic, respectiv centrul de cercetare de la Electroalfa. În această categorie vor intra şi municipiile Suceava, Piatra Neamţ, Bacău şi Galaţi, iar mai bine clasate ar fi Vaslui şi Focşani, care ar fi municipii – poli judeţeni principali, următorul rang după Botoşani, sau Iaşul, care va fi clasificat drept municipiu-pol regional principal, cel mai bine clasat din regiunea Moldovei.

Dorohoiul va face parte din clasa municipiilor sau oraşelor-poli judeţeni secundari, municipii cu rol de echilibru la nivelul județelor, în timp ce Darabani, Săveni, Flămânzi şi Ştefăneşti vor fi oraşe-centre urbane cu rol zonal sau oraşe cu caracter rural.

 

– Margarita HÎRTIE

mhirtie@monitorulbt.ro

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
10.2 ° C
13.7 °
10 °
54 %
4.7kmh
46 %
joi
11 °
vin
16 °
sâm
22 °
Dum
24 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Gata, au rezolvat cu circulația în centru. Ori se terminase programul și n-au mai apucat să strângă, cine știe.

EDITORIAL

Anul electoral 2024... Alegerile sunt din ce în ce mai aproape, deci e de așteptat ca lupta între poftitorii de ciolan să se intensifice....

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a șoptit o viorea C-o să-mi dai inima ta Și m-am întrebat instant: O fi vorba de... transplant? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...