spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTTIR răsturnat pentru a salva o viaţă

TIR răsturnat pentru a salva o viaţă

Un botoşănean s-a izbit cu maşina într-un TIR, accidentul fiind înregistrat ieri dimineaţă la intrarea în municipiul Suceava. Impactul putea avea consecinţe dramatice, dar proporţiile tragediei au fost limitate în ultima secundă chiar de şoferul mastodontului, care a realizat riscurile şi a tras instinctiv dreapta de volan. Cele două maşini s-au acroşat totuşi, iar TIR-ul s-a răsturnat pe marginea şoselei. În schimb, botoşăneanul a rămas blocat în maşină, el fiind scos de pompierii suceveni.
Accidentul a avut loc în jurul orei 09.40, la intrarea în Suceava dinspre Stroieşti. Eugen Plugariu de 51 de ani, din Botoşani, venea dinspre Gura Humorului, la volanul unui Volkswagen. Circula într-o coloană de trei maşini, în faţa lui fiind un microbuz, el fiind la mijloc. La un moment dat, şoferul microbuzului a părut că face dreapta pentru a opri pe marginea drumului, iar botoşăneanul a crezut că poate să-l depăşească fără probleme, doar că după numai o secundă şoferul microbuzului s-a răzgândit şi a revenit pe sensul de mers, încercând să depăşească o altă maşină parcată pe dreapta. Surprins, botoşăneanul a tras la rândul lui stânga, încercând să evite coliziunea, dar a ajuns pe contrasens, exact în faţa TIR-ului care venea dinspre Suceava. „Mi-a ieşit deodată în faţă, dar am reuşit să-l evit. Am fost lovit în partea stânga faţă, am ajuns în şanţ şi m-am răsturnat. Dacă nu îl evitam, intram în el frontal şi îl omoram”, a povestit Marinel Roman, şoferul camionului. Întreaga scenă a fost înregistrată de o cameră montată pe bordul TIR-ului, imaginile fiind mai mult decât edificatoare.
Cel de-al treilea şofer din coloană, care a fost martor ocular la accident, a sunat imediat la 112, solicitând intervenţia salvatorilor. „La faţa locului am găsit un autotren răsturnat şi un autoturism VW Passat în care se afla o victimă, conducătorul auto, care a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe Suceava”, a declarat plutonierul major Radu Bîrleanu, de la Detaşamentul de pompieri Suceava. Dus la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava, botoşăneanul părea să fi scăpat cu leziuni uşoare. „Pacientul a suferit contuzii multiple, în special la nivelul membrelor inferioare şi superioare, şi o contuzie uşoară la nivelul cutiei craniene, fiind stabil hemodinamic şi respirator”, a precizat medicul Liviu Cîrlan, şeful UPU-SMURD Suceava.
Poliţiştii rutieri au deschis un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă şi continuă ancheta pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care s-a produs accidentul, cercetările derulându-se sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava.
Stâlp rupt de o maşină în viteză

Un alt botoşănean a scăpat fără leziuni grave după un accident produs luni seară pe drumul european Botoşani-Suceava. Extrem de grăbit, un tânăr aflat la volanul unui Volkswagen Passat, a intrat în depăşirea unui coloane de maşini. Când a ajuns în dreptul primului autoturism din coloană, o Toyota, nu a observat că şoferul acestuia virase stânga pentru a intra în satul Mănăstirea Doamnei. Cele două maşini s-au ciocnit, iar în urma impactului Volkswagenul a ieşit de pe şosea, a rupt un stâlp de electricitate, după care s-a oprit într-o grădină. Din fericire, şoferul a scăpat nevătămat.
Cazul nu a ajuns în atenţia poliţiei, deoarece cei doi conducători auto au optat pentru înţelegerea amiabilă.

Accident anunţat cu întârziere

Un bărbat de 53 de ani a ajuns ieri la spital, la o oră după ce a fost implicat într-un accident, în Băluşeni. Aflat la volanul unui Volkswagen Golf, acesta a virat la stânga pentru a intra în curte. Exact în acelaşi timp, şoferul unui Ford Focus aflat în spate a intrat în depăşirea sa. A urmat un impact în urma căruia ambele maşini au ajuns în şanţ.
Cei doi conducători au crezut că sunt bine şi se vor înţelege pe cale amiabilă, aşa că au ales să nu anunţe evenimentul la 112. De altfel, această variantă este permisă de lege în cazul incidentelor fără victime. Ulterior, însă, bărbatul de 53 de ani a început să se simtă rău, acuzând dureri puternice de cap, astfel că a sunat după ajutor. El a fost preluat de ambulanţă şi transportat la spital pentru investigaţii.
Cazul este în atenţia poliţiştilor, care au deschis o anchetă pentru a stabili cine se face vinovat.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
13.7 ° C
14.3 °
13.6 °
48 %
3.3kmh
93 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
21 °
lun
20 °
mar
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...