spot_img
miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăLocal BTSuferinţe puse în aşteptare de lipsa banilor

Suferinţe puse în aşteptare de lipsa banilor

Botoşănenii nu mai prind loc la analize gratuite. Deşi, potrivit legii, asiguraţii au dreptul la investigaţii gratuite, în baza trimiterii de la medicul de familie sau medicul specialist, în fapt recomandarea respectivă este o simplă hârtie, iar bolnavii care au nevoie urgentă de teste trebuie să le facă pe banii lor sau să înghesuie la Urgenţe. „În urmă cu câteva luni mi-a fost scoasă fierea. Pentru că mă simţeam rău, am fost la medic şi mi-a recomandat un set de analize pentru a vedea unde este problema. Am umblat cu trimiterea de la un laborator la altul şi într-un singur loc m-au programat la analize pentru a doua zi. Deşi era pe 2 septembrie, majoritatea au spus că nu mai au bani”, a spus Elena C., o botoşăneancă în vârstă de 60 de ani.

Sumele pentru investigaţii nu ajung decât pentru câteva zile lunar, iar beneficiarii sunt cei care s-au programat cu cel puţin o lună înainte. Situaţia reiese şi din datele publicate pe site-ul Casei de Asigurări de Sănătate. Potrivit acestora, fiecare dintre laboratoarele aflate în contract cu instituţia are programaţi zeci de pacienţi, iar după doar patru zile lucrătoare din luna aceasta au fost epuizaţi, în unele cazuri, mai bine de 50% din bani. Astfel, din suma de 328.993 de lei alocată pentru luna aceasta, ieri mai erau disponibili doar 115.000 lei. Asta în condiţiile în care patru dintre cele 11 laboratoare nu făcuseră raportări de pe 5 septembrie dimineaţa. Totodată, pe listele de programări erau trecute 779 de persoane. În timp ce fondurile scad, numărul celor în aşteptare creşte de la o zi la alta, luni acesta fiind de 450 de persoane.

 

Şefii CAS pasează vina la medici

 

Reprezentanţii Casei de Asigurări de Sănătate recunosc situaţia şi spun că, începând cu 1 august, au crescut sumele pentru analize şi că banii ar ajunge mai mult timp dacă medicii nu ar acorda trimiteri cu largheţe. „În ultimii ani, fondul pentru analize medicale s-a dublat, chiar s-a triplat. Oricât de mult ai da, ei spun că nu le ajunge. Trebuie analizată oportunitatea eliberării biletelor de trimitere pentru asiguraţi, trebuie văzut momentul în care asiguraţii trebuie să-şi facă acele analize medicale”, a menţionat preşedintele CAS Botoşani.

De cealaltă parte, medicii vorbesc de subfinanţarea sistemului de sănătate şi de necesitatea reformării acestuia. „În condiţiile în care din 300.000 de asiguraţi plătesc asigurări doar 40.000, restul fiind copii sau pensionari, este imposibil să ajungă banii. Dar să spui că medicii dau trimiteri aiurea este o exagerare şi o încercare de a acoperi faptul că actualul sistem de asigurări sociale de sănătate este aproape falimentar”, a spus un medic de familie din Botoşani.

Bolnavii amână prezentarea la medic

 

Statisticile Direcţiei de Sănătate Publică arată că, la sfârşitul primului semestru din acest an, în judeţ erau luaţi în evidenţă peste 50.000 de pacienţi cu boli hipertensive, peste 10.000 pacienţi cu boli pulmonare cronice obstructive, în jur de 9.000 de ciroze şi hepatite cronice şi în jur 600 de cazuri de TBC. La acestea se adaugă peste 7.500 de cazuri de cancer cu diferite localizări, majoritatea pacienţilor fiind femei. Multe dintre acestea sunt depistate în stadii avansate ale bolii, atunci când şansele de recuperare sunt mici. Specialiştii spun că acesta este un efect al faptului că botoşănenii ajung la medic doar când starea lor de sănătate este gravă şi ignoră verificările periodice, de rutină, adică tocmai acelea pentru care statul nu are niciodată bani. Asta, deşi depistarea din timp a bolilor ar duce la reducerea cheltuielilor făcute cu spitalizarea şi concediile medicale.

Un alt efect al lipsei banilor pentru analize şi controale periodice este aglomerarea Unităţii de Primiri Urgenţe (UPU) de la Spitalul Judeţean. În primul semestru din acest an, pe la UPU au trecut în jur de 30.000 de persoane, majoritatea venind pentru analize sau investigaţii imagistice pe care altfel ar fi trebuit să le plătească.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
10 ° C
10 °
9.4 °
95 %
3.1kmh
100 %
mie
19 °
joi
18 °
vin
14 °
sâm
18 °
Dum
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Asta înseamnă să te pregătești bine pentru programul rabla.

EDITORIAL

Ați auzit ce isprăvi a mai comis Marcelașul cel Viteaz în ultimele zile? Ar cam trebui. Nu de alta, dar românilor le place să...

EPIGRAMA ZILEI

Un termen interesant: Poate fi mașină nouă, Numele unui savant Sau ...  instrument de spart ouă! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...