spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTRCA dezumflat cu proteste uriaşe

RCA dezumflat cu proteste uriaşe

Peste o sută de şoferi de la diverse firme din judeţul Botoşani şi peste 100.000 din toată ţara au ieşit ieri în stradă pentru a atrage atenţia că scumpirea asigurărilor de Răspundere Civilă Auto (RCA) îi duce la faliment pe angajatorii lor, iar pe ei îi lasă fără slujbă şi fără posibilitatea de a-şi întreţine familiile.

Şoferii botoşăneni s-au adunat în zona Lebăda, iar de acolo au plecat în marş prin oraş, cu autocare, microbuze sau camioane de transport marfă, dar şi cu taxiuri, purtând în parbriz afişe inscripţionate cu „Protest RCA” şi ”Demisia ASF”.

Protestatarii au mers pe traseul Şoseaua Iaşului-Calea Naţională-Petru Rareş-I.C. Brătianu-Tudor Vladimirescu-Împărat Traian-Sucevei-Uzinei-Pacea-Primăverii-23 August-Petru Rareş-Bulevardul Mihai Eminescu-Şoseaua Iaşului.

Aceştia au circulat cu viteză mică şi au claxonat, dorind să atragă astfel atenţia asupra faptului că, în ultimii ani, tarifele poliţelor RCA au crescut continuu. Potrivit acestora, dacă în 2012 costul mediu cu o asigurare RCA era de 1.200 de lei pentru un autovehicul de transport mărfuri, care efectua transporturi rutiere internaţionale, în 2014 a ajuns la 4.000 de lei, în 2015 la 15.000 de lei, iar anul acesta poate să atingă şi 60.000 de lei, fiind mai mare decât în Germania sau Franţa, acolo unde, însă, veniturile sunt incomparabil mai mari. Potrivit transportatorilor, majorările nu sunt justificate de nivelul de daunalitate RCA, care este de 27% peste primele încasate.

„Poliţele RCA au crescut de peste 10 ori la tot ceea ce înseamnă transport de persoane şi de marfă, inclusiv la taximetrişti. Asta e nemulţumirea cea mai mare. Dacă nu se vor lua măsuri, vom continua protestele”, a declarat Marius Apetrei, preşedintele filialei Botoşani a Federaţiei Operatorilor Români de Transport (FORT), care reuneşte mai multe firme din judeţ, printre care Transdor, Apetrans, Lyk, Priscom.

Liderul din cadrul FORT a spus că principalele revendicări sunt stabilirea unui tarif de referinţă la RCA şi demisia preşedintelui Autorităţii de Supraveghere Financiară, Mişu Negriţoiu, care nu ar fi făcut nimic pentru a împiedica falimentarea transportatorilor.

Alţi transportatori susţin, însă, că vinovaţi de situaţia la care s-a ajuns sunt chiar firmele de transport marfă sau persoane, care au acceptat pur şi simplu tarifele propuse de asigurători. „Noi avem un buget special pentru asigurări şi am negociat la sânge cu ei. Aşa am reuşit să păstrăm tarifele la un nivel acceptabil pentru noi, dar şi pentru firmele la care avem asigurate maşinile”, a spus Radu Grigoraş, patronul RVG Botoşani.

Deşi firma nu a participat la marşul de ieri, unii dintre angajaţii acesteia au menţionat că-şi susţin colegii şi că regretă faptul că nu s-au organizat din timp pentru a ajunge la marş.

 

Trafic dat peste cap în Botoşani

 

Protestul a dat peste cap traficul din municipiu, iar unii şoferi botoşăneni s-au declarat nemulţumiţi de faptul că au fost întârziaţi din drum, dar şi de gălăgia creată. „Să protesteze la primărie, să protesteze la Bucureşti, unii oameni au lucrat de noapte şi mai dorm la ora 09.00. Să se ducă să claxoneze în altă parte”, a postat un botoşănean pe Facebook. Au fost şi botoşăneni care au fost solidari cu protestatarii şi spun că doar aşa se poate rezolva ceva în România.

Unii dintre aceştia sunt şoferi, care ieri au fost de serviciu şi nu au putut ajunge la marş. „Este o problemă cu scumpirea RCA, mai ales la firmele mici. Presiunea nu este doar pe patroni, este şi pe noi, cei angajaţi ca şoferi. Din cauza acestor scumpiri, suntem obligaţi uneori să încălcăm normele pentru a aduce mai mulţi bani firmei şi a ne păstra slujbele. Încărcăm maşinile peste capacitate, ne războim cu piraţii şi ajungem chiar să încasăm amenzi. Dacă era bine, oamenii nu ieşeau în stradă”, a spus un angajat al unei firme de transport persoane din Botoşani.

Inclusiv protestatarii au recunoscut că i-au deranjat pe ceilalţi botoşăneni, însă au spus că, în condiţiile în care, în România, mărfurile sunt transportate în mare parte pe cale rutieră, scumpirea RCA afectează pe toată lumea, reflectându-se în majoritatea preţurilor.

„Ştim că-i deranjăm pe ceilalţi şoferi, dar şi pe alţi botoşăneni, dar nu avem ce face. Trebuie să luptăm pentru slujbele noastre. Plus că, dacă se scumpesc transporturile, se scumpeşte tot”, a declarat unul dintre participanţii la marş.

 

CASETA:

Soluţie găsită după intervenţia preşedintelui

 

Proteste similare celui de la Botoşani au avut loc în alte 20 de oraşe din ţară, dar şi în Bucureşti, organizatorii anunţând că au scos în stradă peste 100.000 de maşini. Cel mai mare miting a avut loc în Bucureşti, în faţa guvernului, unde au ajuns şi transportatori din provincie.

Aceştia nu au fost chemaţi, însă, la discuţii, motivul prezentat de purtătorul de cuvânt al guvernului fiind acela că executivul a aprobat miercuri o ordonanţă care include îngheţarea preţului primelor de asigurări obligatorii pentru o perioadă de şase luni şi că mai mult nu poate face.

Preşedintele Klaus Iohannis le-a cerut, însă, instituţiilor cu atribuţii în domeniu – ASF, Consiliul Concurenţei şi Guvernul – să continue dialogul cu transportatorii şi companiile de asigurări pentru deblocarea situaţiei şi identificarea de instrumente adecvate pentru ca problemele transportatorilor să capete nu doar o rezolvare imediată, ci una pe termen lung.

Ulterior, transportatorii au ajuns la un acord cu Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) cu privire la plafonarea tarifului RCA la valoarea de 6.149 lei/an pentru un camion, faţă de 20.000 lei pe an în prezent.

„Trecem de la tarife nesimţite de 12.000 lei la un maxim de 7.500 de lei. Dispar şi acele înţelegeri, discrepanţe create artificial de marile companii de asiguratori. Este o mare victorie, nu a mea, a celor care au protestat azi aici, a transportatorilor care au ieşit în stradă”, a declarat Augustin Hagiu, preşedintele FORT.

Cum soluţia avansată este doar pe şase luni, deja au apărut temeri că ar putea apărea majorări de preţuri la RCA pentru ceilalţi şoferi, deţinători de maşini de familie spre exemplu.

În plus nu se ştie încă data la care vor intra în vigoare noile tarife şi nici ordonanţa de guvern, reprezentanţii guvernului spunând că mai au nevoie de câteva zile pentru a o publica în Monitorul Oficial. Până atunci, transportatorii ale căror asigurări expiră în aceste zile vor plăti aceleaşi tarife considerate nesimţite.

Aceştia sunt decişi să continue cu protestele până vor obţine un tarif de referinţă pentru RCA.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
11.6 ° C
13.2 °
11.6 °
59 %
4.6kmh
96 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °
mar
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...