Spectacol de teatru după o capodoperă rusă

0

Actorii Teatrului „Mihai Eminescu” vor juca, la sfârşitul acestei săptămâni, spectacolul „Ursul”, de Anton Pavlovici Cehov. Reprezentaţia este programată duminică, de la ora 18.00, la Casa Tineretului. Mereu atent la meandrele trăirilor sufleteşti, dramaturgul rus evidenţiază, în piesa sa „Ursul”, cât pot dăinui în timp, pentru o femeie, jurămintele de fidelitate eternă. „Este vorba de o comedie spumoasă, gândită de regizorul Mihai Donţu în ritm alert, cu ironii îngroşate la moment, cu un final în care viaţa – în fapt, dragostea – triumfă în ciuda unor norme socotite la un moment dat a fi de netrecut”, spune Traian Apetrei, directorul Teatrului „Mihai Eminescu”.
Regia este semnată de Mihai Donţu, iar scenografia de Mihai Pastramagiu. Din distribuţie fac parte Crenola Muncaciu, Bogdan Muncaciu, Radu Dragoş. „Ca întotdeauna când e vorba de Cehov şi trupe cu reale calităţi artistice, spectacolul merită să fie văzut”, a mai spus directorul teatrului.
Pentru grupuri organizate de elevi, studenţi, preţul biletului este de 7 lei, pentru celelalte categorii de public biletul fiind de 15 lei. Biletele pot fi cumpărate la Agenţia Teatrală din incinta Centrului Naţional de Informare şi Promovare Turistică din Centrul lstoric – Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 4.

–  Margarita HÎRTIE
mhirtie@monitorulbt.ro

+0 -0
se încarcă...