spot_img
marți, aprilie 23, 2024
AcasăLocal BTTragedie rutieră cu un şofer inconştient

Tragedie rutieră cu un şofer inconştient

Inconştienţă criminală. De asta a dat dovadă duminică noapte un tânăr de 21 de ani, din comuna Roma. Cristian Florin Baltag s-a urcat la volan, deşi era băut şi nu avea permis şi a plecat la plimbare cu un consătean cu 12 ani mai mare decât el. Au ales tocmai unul dintre cele mai proaste drumuri din judeţ, cel dintre Roma şi Botoşani şi au pornit în viteză. La un moment dat, tânărul de la volan a pierdut controlul maşinii. Autoturismul, un BMW 316 cu numere false, s-a dat de două ori peste cap şi s-a izbit cu cupola de un copac de pe marginea drumului.

Scăpat fără nicio zgârietură, şoferul a reuşit să iasă din maşina răsturnată cu roţile în sus şi, dând dovadă de un cinism ieşit din comun, a trecut peste bărbatul care zăcea în agonie lângă el şi s-a făcut nevăzut în noapte, fugind desculţ pe câmp, fără măcar să sune la 112, pentru ca prietenul lui să beneficieze de ajutor mai repede.

După câteva zeci de minute de la producerea accidentului, bărbatul de 33 de ani a ajuns într-un final pe mâinile cadrelor medicale, sosite la faţa locului în urma apelurilor la 112 ale celor care au trecut prin zonă. Din păcate, însă, starea acestuia era critică, bărbatul intrând în stop cardio-respirator la spital, după care a fost resuscitat şi internat la reanimare.

„Pacientul a fost adus la spital în stare critică. Prezintă traumatisme severe la nivel cranian, coloană cervicală, delacerare cerebrală, precum şi multiple fracturi costale pe partea dreaptă, atât anterior şi posterior, cât şi de omoplat şi stern”, a precizat doctorul Petre Rădăuceanu, şeful UPU-SMURD Botoşani.

Medicii spun că bărbatul de 33 de ani, tată a unui copil în vârstă de nouă ani, are şanse minime de supravieţuire.

 

Şoferul a fost reţinut de poliţie

 

În timp ce medicii se luptau s-o salveze pe victima accidentului, poliţiştii au plecat în căutarea şoferului. L-au găsit acasă şi l-au testat cu etilotestul, aparatul indicând 0,45 miligrame pe litru alcool în aerul expirat. L-au dus apoi la spital pentru a-i fi recoltate probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

În timpul anchetei, echipa de la Poliţia Rutieră a constatat că numerele maşinii implicate în accident erau false şi că tânărul de la volan era o veche cunoştinţă de-a lor.

La începutul acestei luni, el s-a ales cu dosar penal pentru conducere a unui autoturism neînmatriculat pe drumuri publice şi conducere fără permis, poliţiştii confiscându-i, la acea dată, şi numerele de înmatriculare provizorii, care expiraseră din primăvară. Cu toate acestea, Cristian Florin Baltag nu s-a lăsat şi şi-a pus o serie de numere provizorii care expiraseră din iarna anului trecut.

El a fost reţinut ieri de poliţişti, iar azi va fi prezentat procurorilor cu propunere de arestare preventivă. „Faţă de conducătorul auto s-a dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore, începând cu data de 19.09.2016, ora 17.00, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arest Preventiv al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Botoşani, iar în sarcina acestuia au fost reţinute infracţiunile de vătămare corporală din culpă, conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat, conducerea pe drumurile publice a unui vehicul cu număr fals de înmatriculare, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și părăsirea locului accidentului”, a precizat Anca Aramă Silion, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
8.9 ° C
8.9 °
6.6 °
89 %
1.6kmh
53 %
mar
14 °
mie
20 °
joi
13 °
vin
16 °
sâm
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Asta înseamnă să te pregătești bine pentru programul rabla.

EDITORIAL

Ați auzit ce isprăvi a mai comis Marcelașul cel Viteaz în ultimele zile? Ar cam trebui. Nu de alta, dar românilor le place să...

EPIGRAMA ZILEI

Un termen interesant: Poate fi mașină nouă, Numele unui savant Sau ...  instrument de spart ouă! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...