spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTElveţian îndrăgostit de România

Elveţian îndrăgostit de România

Alfred Pfeiffer, un cetăţean elveţian, este convins că frumuseţea vieţii constă în bunătate şi puterea de a ajuta semenii. Bărbatul în vârstă de 55 de ani vine de câteva ori pe an în România şi încearcă să-i ajute pe cei cu probleme.

Povestea lui legată de ţara noastră a început în urmă cu 10 ani, când a văzut, la televizor, un reportaj despre inundaţii. Cum după o săptămână nu s-a mai difuzat nimic, a decis să vină în România, pentru a vedea care este situaţia. „Am avut, de la o doamnă, o adresă a unei familii din Dorohoi. Am venit cu trenul «Dacia Expres» şi, deşi trebuia să cobor în Arad, am adormit şi m-am trezit când trenul pleca din acea gară. Aşa am ajuns la Braşov, după aceea la Iaşi, pentru ca în final să ajung la Dorohoi”, a povestit Alfred Pfeiffer. La început s-a înţeles cu dorohoienii prin semne, ulterior a fost ajutat de un tânăr vorbitor de engleză. Îşi aminteşte şi acum cu drag de prima vizită în România.

La revenirea în Elveţia, în oraşul natal Meien, vecinii au aflat că este interesat de România şi l-au informat că în Vişeul de Sus este o fundaţie care are grijă de copiii nevoiaşi. Conducerea fundaţiei avea nevoie de oameni pricepuţi care să o ajute. A făcut tot posibilul şi a ajuns şi acolo, chiar de câteva ori. La un moment dat, a avut probleme, a fost nevoit să-şi vândă casa şi a decis ca multe din lucruri să le aducă la Dorohoi. A avut însă probleme la vamă, unde i s-a spus că trebuie să plătească taxe. I s-a spus că acestea trebuie achitate în judeţul unde vor ajunge ajutoarele din camion. Vameşul botoşănean cu care a luat legătura a decis să contacteze conducerea Asociaţiei misionare „El rămâne credincios”. Aşa i-a cunoscut pe Lutz Noack şi Carmen Olariu, preşedintele, respectiv directorul asociaţiei, dar şi întreg personalul de aici. Între timp s-au împrietenit.

 

Bărbatul vrea să se stabilească în ţara noastră

 

În fiecare an, Alfred Pfeiffer vine în România, de trei-patru ori, şi-şi face turul obişnuit, respectiv Oradea, Vişeu, Frata-Cluj, Colibiţa, Botoşani, Dorohoi. Pe unde ajunge, se ocupă de flori, el fiind specializat în peisagistică. „Acesta este darul meu pentru ei. Muncesc cu plăcere pentru oameni deosebiţi şi bucuria mea este mare când văd că le place rezultatul muncii mele. De fiecare dată vin cu plăcere”, a explicat cetăţeanul elveţian.

Gesturile pentru prietenii din România nu se rezumă doar la îngrijit grădini, ci la oferit daruri substanţiale celor cu care colaborează şi pe care-i consideră ca făcând parte din marea lui familie. Din pachete nu lipseşte ciocolata adusă din Elveţia. Unui tânăr care a plecat din căminul de la Vişeu şi s-a stabilit în Frata i-a dăruit 3.000 de franci pentru a-şi înfiinţa o plantaţie de alun.

Ştie că sunt asociaţii umanitare, însă preferă să continue de unul singur acest demers umanitar, şi spune râzând că el este propria asociaţie. „Cel mai important lucru este să ne ajutăm semenii. Mă gândesc la modul cel mai serios să mă stabilesc în România, când voi ieşi la pensie, şi să continui să-i ajut pe oameni”, concluzionează Alfred Pfeiffer.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
13.7 ° C
14.3 °
13.6 °
48 %
3.3kmh
93 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
21 °
lun
20 °
mar
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...