spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăLocal BTÎncepe dosariada pentru ajutoare la căldură

Începe dosariada pentru ajutoare la căldură

 

De pe 17 octombrie se deschide sesiunea pentru înregistrarea cererilor la ajutoarele de încălzire pentru actualul sezon rece. Ca şi în anii trecuţi, sprijinul se acordă de la bugetul de stat pentru un singur sistem de încălzire de beneficiar, pentru perioada 1 noiembrie 2016-31 martie 2017.

Cererile, însoţite de documentele doveditoare ale veniturilor şi ale spaţiilor locative, vor fi depuse la sediile primăriilor din judeţ, Modern Calor, sediul Serviciului Public Local de Asistenţă Socială (SPLAS) sau asociaţiile de proprietari, pentru subvenţionarea încălzirii cu lemne, termie, electricitate sau gaz. Acestea vor putea fi înregistrate pe parcursul întregului sezon rece, iar primele plăţi vor fi făcute începând cu luna decembrie. Plăţile pentru termie, electricitate sau gaz vor fi efectuate direct către furnizori, iar deconturile pentru lemne, cărbuni sau combustibili petrolieri se vor face integral de la începutul sezonului rece. Astfel, la beneficiari vor ajunge facturile reduse sau chiar plătite integral, în funcţie de categoria de sprijin de care vor beneficia. Clienţii sistemului de termoficare vor beneficia de sprijin de la stat dacă venitul pe membru de familie, respectiv pe persoană singură este de maxim 786 de lei, respectiv 1.082 de lei. Pentru cei care utilizează energie electrică, gaz metan, lemne, cărbuni sau combustibili petrolieri, limita este de 615 lei pe membru de familie.

În calculul veniturilor nu intră sumele provenite din alocaţia pentru susţinerea familiei, bugetul personal al persoanelor cu handicap, ajutoarele de stat pentru producătorii agricoli, bursele de studiu şi cele sociale, „banii de liceu” sau veniturile încasate ca zilieri.

 

Restricţii la acordarea subvenţiei

 

Nu pot primi ajutoare de încălzire cei care deţin şi alte clădiri sau spaţii locative în afara locuinţei de domiciliu şi a anexelor gospodăreşti, terenuri de împrejmuire a locuinţei şi curtea aferentă, cu o suprafaţă de peste 1.000 de metri pătraţi în zona urbană, respectiv 2.000 de metri pătraţi în cea rurală, autoturisme sau motocicletele cu o vechime mai mică de 10 ani, dar şi mai mult de un bun mobil mai vechi de 10 de ani, autoutilitare, bărci, utilaje agricole, utilaje de prelucrare agricolă sau de prelucrat lemnul, depozite bancare mai mari de peste 3.000 de lei sau suprafeţe de teren, animale şi păsări a căror valoare netă de producţie anuală depăşeşte suma de 1.000 de euro pentru o singură persoană, respectiv 2.500 de euro per familie.

Cei care vor depune cereri pentru subvenţiile la încălzire vor fi anchetaţi social la 15 zile de la depunerea solicitărilor.

Anul trecut, la nivelul judeţului au fost în jur de 14.000 de beneficiari, cei mai mulţi, aproximativ 8.000, beneficiind de ajutor pentru lemne. Numărul acestora este în scădere, în 2014 fiind 15.300 de beneficiari din care cei mai mulţi, respectiv 9.500, au solicitat subvenţii pentru lemne.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
11.7 ° C
11.7 °
11.5 °
85 %
1.3kmh
100 %
joi
11 °
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
19 °
lun
19 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...