spot_img
miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăLocal BTSeceta cucereşte noi zone din judeţ

Seceta cucereşte noi zone din judeţ

Alte trei comune din judeţ, respectiv Hudeşti, Mileanca şi Suharău, au intrat în stare de alertă din cauza secetei. În urma deciziei de ieri a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU), s-a ajuns ca 38 de unităţi administrativ teritoriale să figureze pe lista celor grav afectate de lipsa precipitaţiilor. De asemenea, membrii CJSU au aprobat ca la primării să ajungă, din rezerva de stat, 100.000 de litri de apă, 45 de tone de motorină şi cinci tone de benzină.

De altfel, se va menţine şi planul de măsuri structurat în acest sens. Se vor asigura transporturi de apă potabilă şi menajeră în zonele afectate de secetă prin mijloace proprii sau cu încheierea de contracte cu agenţi economici şi se vor elabora în regim de urgenţă planuri pentru estimarea fondurilor necesare construirii de puţuri de mare adâncime.

Se vor putea achiziţiona bazine de mare capacitate în vederea stocării apei şi se vor face demersurile în vederea înfiinţării unei organizaţii a utilizatorilor de apă pentru irigaţii, în zona Horia-Liveni-Manoleasa, pentru aproximativ 1.000 de hectare.

Se vor readuce în stare de funcţionare sistemele de irigaţii şi se vor urgenta şi lucrările de extindere a reţelelor de apă din judeţ. De asemenea, locuitorii din zonele aflate în stare de alertă trebuie să limiteze consumul de apă la strictul necesar.

 

CASETA:

Ploi puţine anunţate de meteorologi

 

Seceta va persista în judeţ, ploile prognozate pentru perioada următoare fiind nesemnificative. Totodată, vremea va fi rece pentru această perioadă. De altfel, meteorologii au emis o informare în acest sens, valabilă până azi la ora 15.00. Vremea va fi rece în cea mai mare parte a ţării, în special în dimineţile următoare când local se va produce brumă cu precădere în nordul şi în centrul ţării şi în zonele deluroase din restul teritoriului. În Oltenia, Muntenia, Dobrogea, sudul şi centrul Moldovei vor fi posibile ploi, iar la munte va ninge.

La Botoşani a fost deja brumă câteva dimineţi, iar temperaturile se vor menţine sub norma perioadei. Azi sunt posibile ploi slabe cantitativ, în special pe parcursul dimineţii. Temperatura va varia între 12ºC, maxima şi 5ºC. Mâine, cerul va fi în cea mai mare parte senin. Maxima zilei va fi de 16ºC, iar minima de 4ºC.

În săptămâna ce urmează va fi în continuare rece, maximele fiind cuprinse între 9 şi 16ºC, iar minimele între 3 şi 7ºC. De asemenea, va putea să plouă în special în zilele de marţi, miercuri, joi şi duminică.

 

– Roxana RUSU

rrusu@monitorulbt.ro

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
13.9 ° C
13.9 °
11.6 °
87 %
2.7kmh
100 %
mie
18 °
joi
20 °
vin
11 °
sâm
18 °
Dum
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

E bine să conduci verde cu mașina electrică, dar nu strică să fii și prevăzător.

EDITORIAL

Nu am idee câtă lume cunoaște pilda cu broscuța surdă și, de aceea, pentru a fi sigur că voi fi înțeles așa cum trebuie...

EPIGRAMA ZILEI

Foaie verde și-o sipică, Badea are ... leafa mică Dar spune la orișicare Că eu am ... poșeta mare! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...