spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăLocal BTMaior botoşănean, instructor NATO

Maior botoşănean, instructor NATO

Maiorul Sorin Ciobanu, singurul militar botoşănean care a participat la şase misiuni internaţionale sub egida NATO în teatrul de operaţii din Afganistan, a devenit instructor. Astfel, în cursul acestei săptămâni, el va asigura pregătirea pentru militarii Batalionului 151 Infanterie – Protecţia Forţei „Lupii Negri”, care îşi continuă antrenamentele pentru o nouă misiune. Instruirea se va derula în garnizoana Miercurea Ciuc (n.r. – după alte două antrenamente în poligonul Mogoşeşti şi Centrul Secundar de Instruire pentru Luptă de la Smârdan), unde maiorul Sorin Ciobanu va prezenta cunoştinţele acumulate în cei trei ani şi jumătate petrecuţi în Afganistan. Pregătirile pentru această nouă misiune a „Lupilor Negri” au început din octombrie, plecarea fiind programată în prima parte a anului viitor. Va fi cea de-a patra dislocare a batalionului în această zonă de conflict, după cele din anii 2003, 2005 şi 2013, când a luat parte la misiunile Enduring Freedom IV, VII, şi respectiv ISAF, din acest nou contingent urmând să facă parte alţi circa 10 militari botoşăneni.

Maiorul botoşănean Sorin Ciobanu a ajutat la punerea pe picioare a mai multor unităţi de forţe terestre. La început militarii afgani primeau cu reticenţă sfaturile ofiţerilor români, dar acum lucrurile s-au mai schimbat. „Bariera lingvistică, diferenţe de cultură. Noi suntem creştini, ei sunt musulmani. A trebuit să ne adaptăm. Trebuia întâi să-i determinăm să creadă că ceea ce fac ei e un lucru bun. Asta e menirea noastră, să ne protejăm ţara, interesele şi familia. Cultul familiei era la ei ceva deosebit”, susţinea Sorin Ciobanu.

În acest moment, România mai are 600 de militari în Afganistan. Ei iau parte la misiunea NATO numită „Resolute Support”.

 

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
12.7 ° C
12.8 °
11.6 °
93 %
1.7kmh
56 %
joi
17 °
vin
13 °
sâm
18 °
Dum
19 °
lun
19 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...