sâmbătă, mai 11, 2024
AcasăLocal BTMaşină de poliţie luată la ţintă de un contrabandist

Maşină de poliţie luată la ţintă de un contrabandist

 

Un traficant de ţigări a fost reţinut de poliţişti, după ce a refuzat să oprească la semnal şi s-a izbit cu maşina în Logan-ul poliţiei. Incidentul s-a petrecut ieri, în jurul orei 09.40, când poliţiştii din comuna Mileanca au vrut să oprească un autoturism care circula pe drumul judeţean ce străbate comuna. I-au făcut semn şoferului să oprească, dar acesta a ignorat semnalele. Ba mai mult, pentru a-şi asigura scăparea, şoferul a lovit cu maşina autospeciala poliţiei, demarând în trombă. Echipajul de poliţie a plecat imediat în urmărirea fugarului, goana nebună continuând până în Vorniceni, unde şoferul a intrat într-o curte şi a abandonat autoturismul. Locuinţa a fost pusă sub observaţie, iar concomitent poliţiştii au constinuat investigaţiile stabilind că fugarul ar fi R.D. de 28 de ani, din oraşul Darabani. Astfel, ieri dimineaţă, în urma probatoriului administrat, poliţiştii au descins în Darabani şi în Vorniceni, unde au organizat trei percheziţii domiciliare, ocazie cu care au fost găsite 3.500 pachete de ţigări, ambalate în colete din carton, care au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. Totodată, în curtea locuinţei din Vorniceni a fost găsit şi autoturismul condus de R.D. „În cauză s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de tânăr, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă, distrugere şi ultraj, cercetările în cauză fiind preluate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Darabani. Totodată, faţă de tânărul de 28 de ani s-a dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând ca pe 27 ianuarie (n.r.-astăzi) să fie prezentat Judecătoriei Darabani cu propunere de arestare preventivă”, a precizat Nicoleta Federciuc, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie. Totodată, autoturismul a fost indisponibilizat la sediul IJP.

 

 

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
Botoșani
cer acoperit de nori
13.4 ° C
14.6 °
11.1 °
60 %
1.3kmh
100 %
sâm
19 °
Dum
15 °
lun
15 °
mar
16 °
mie
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Pentru încurajarea sportului se semnalizează clar că există și surse alternative de apă.

EDITORIAL

Analizând toate trăsăturile și caracteristicile cu care oamenii au fost înzestrați de către Divinitate, constatăm lesne o corespondență clară cu lumea animalelor în ceea...

EPIGRAMA ZILEI

Elena ce mișca partide În cazul lui, și-a schimbat genul Că altfel, nu-l putea ucide; Deci asasin a fost ... elenul! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...