vineri, martie 29, 2024
AcasăLocal BTAles nou în Consiliul Judeţean

Ales nou în Consiliul Judeţean

 

Componenţa Consiliului Judeţean (CJ) s-a modificat din nou. Întruniţi ieri în şedinţă ordinară, aleşii judeţului au adoptat proiectul de hotărâre prin care au luat act de demisia lui Cristian Achiţei, ales pe 11 decembrie parlamentar al judeţului.

Consilierii judeţeni au fost de acord şi cu propunerea PNL, prin care economistul Daniela Aramă a luat locul lui Cristian Achiţei.

În cadrul şedinţei de CJ, noul consilier judeţean a depus şi jurământul, după care a fost numit, tot la propunerea liberalilor, să facă parte şi din Consiliul Administrativ al Muzeului Judeţean.

De asemenea, noul consilier va face parte şi din comisia pentru activităţi economice, buget, finanţe, administrarea domeniului public şi privat al judeţului, servicii publice şi agricultură.

Aceasta nu este prima schimbare făcută în actualul mandat în componenţa CJ. La sfârşitul lunii septembrie, Ana Marin i-a luat locul lui Cătălin Precul, acesta demisionând pentru a deveni consilier la cabinetul preşedintelui CJ, Costică Macaleţi.

Modificări în rândul aleşilor judeţeni au fost şi imediat după validarea pe funcţii, în urma alegerilor din iunie 2016. Mai mulţi consilieri judeţeni au renunţat la mandat pentru a ocupa alte funcţii publice, cum este cazul lui Cătălin Flutur, care a fost ales primar al municipiului Botoşani, sau Florin Bulgaru, ales edil al comunei Răchiţi.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
8.7 ° C
10.6 °
8.3 °
63 %
0.9kmh
83 %
vin
18 °
sâm
23 °
Dum
24 °
lun
25 °
mar
16 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Gata, au rezolvat cu circulația în centru. Ori se terminase programul și n-au mai apucat să strângă, cine știe.

EDITORIAL

Anul electoral 2024... Alegerile sunt din ce în ce mai aproape, deci e de așteptat ca lupta între poftitorii de ciolan să se intensifice....

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a șoptit o viorea C-o să-mi dai inima ta Și m-am întrebat instant: O fi vorba de... transplant? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...