vineri, aprilie 19, 2024
AcasăLocal BTProducători plătiţi să scoată roşii româneşti

Producători plătiţi să scoată roşii româneşti

Câţiva zeci de producători agricoli vor să primească sprijin de la stat pentru a putea produce roşii.
Odată anunţată de guvern, schema „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a produsului tomate în spaţii protejate” a stârnit deja interesul a 37 de producători agricoli. Aceştia s-au înscris la Direcţia Judeţeană de Agricultură (DJA) şi au precizat că au deja răsaduri pentru ca până în mai să aibă deja producţiile fructificate.
Valoarea sprijinului financiar este de 13.481 de lei pe beneficiar, pe an, reprezentând contravaloarea în lei a 3.000 euro de beneficiar pe an.
Beneficiarii schemei sunt producătorii agricoli, persoane fizice care deţin atestat de producător, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, cât şi persoane juridice.
Criteriile de eligibilitate pentru solicitarea şi acordarea ajutorului de minimis sunt ca beneficiarii să deţină o suprafaţă cultivată cu  tomate în spaţii protejate de minim 1.000  de metri pătraţi, să obţină o producţie de minim două kilograme tomate pe metru pătrat şi să valorifice o cantitate de tomate de minim 2.000 de kilograme dovedită cu documente justificative, de pe suprafaţa prevăzută mai sus.
Se va ţine cont şi de faptul că producţia trebuie valorificată în perioadele ianuarie-mai inclusiv şi noiembrie-20 decembrie.
Tocmai acest aspect a împărţit în două producătorii agricoli. Pe de o parte sunt cei care deţin sere încălzite şi au deja răsaduri, iar pe de altă parte sunt cei cu solarii, care susţin că le este aproape imposibil să scoată roşii în perioadele menţionate, având în vedere că nu sunt în sezon.
Specialiştii agricoli menţionează însă că tocmai acesta este scopul urmărit de program, ca pe piaţa românească să fie comercializate roşii autohtone şi în extrasezon.
„Am fost deja în vizită la câţiva producători, iar producţiile acestora de roşii sunt promiţătoare”, a susţinut Cristian Delibaş, directorul DJA.
Înscrierile în programul stabilit să dureze pe o perioadă de opt ani se pot face în decursul întregului an. Specialiştii agricoli estimează că la nivelul judeţului se vor înscrie aproximativ 50 de producători.
În judeţ, cele mai importante bazine legumicole sunt la Dorobanţi, Flămânzi, Dorohoi şi Hudum. Cei mai mulţi producători care s-au înscris deja sunt de la Flămânzi.
De asemenea, pentru a beneficia de acest sprijin, producătorii nu trebuie să fie înscrişi în forme asociative.

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
Botoșani
nori împrăștiați
5.8 ° C
7.6 °
5.5 °
82 %
2.1kmh
46 %
vin
5 °
sâm
14 °
Dum
11 °
lun
12 °
mar
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...