vineri, martie 29, 2024
AcasăLocal BTAfacerile florarilor stricate de poliţişti

Afacerile florarilor stricate de poliţişti

 

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice (SICE) le-au stricat din nou „afacerile” florarilor, chiar de 8 martie. Astfel, după raidul de Mărţişor, când i-au luat la verificat pe cei care au ieşit cu măsuţele la vânzare în apropierea Pieţei Centrale, poliţiştii au promis că vor reveni pe 8 Martie, pentru a verifica dacă se respectă legea. Şi s-au ţinut de cuvânt. Astfel, aproape de prânz, poliţiştii de la SICE, ajutaţi de cei din cadrul Poliţiei municipiului Botoşani, s-au dus peste florari şi le-au cerut documentele de provenienţă, atât pentru florile expuse, cât şi pentru plantele ornamentale deţinute sau aranjamentele scoase la vânzare. Au fost verificaţi în total 23 de operatori economici-persoane fizice şi juridice, fiind constatate 13 abateri contravenţionale de la normele legale de comerţ.  Prin urmare, poliţiştii au aplicat sancţiuni în valoare totală de 35.500 de lei, amenzile aplicate oscilând între 2.000 şi 3.000 de lei. Mai mult, poliţiştii au confiscat şi 1.117 lei, reprezentând contravaloarea unor flori sau a altor bunuri expuse spre comercializare fără documente de provenienţă.

 

Razii şi la suspecţii de contrabandă
Zeci de amenzi, produse confiscate şi bani ridicaţi de la comercianţi. Acesta este bilanţul pe scurt al unor acţiuni organizate timp de două zile, luni şi marţi, de poliţiştii din Darabani. Verificările au vizat îndeosebi comerţul ilegal cu ţigări sau cu produse petroliere aduse din Ucraina sau Republica Moldova, vânzarea alcoolului de contrabandă, dar şi modul în care respectă legea cei din pieţele agro-alimentare.

Astfel, pe 6 şi respectiv 7 martie, poliţiştii din Darabani, precum şi cei din cadrul Secţiei Rurale 7 Darabani au desfăşurat mai multe acţiuni punctuale, atât în oraş cât şi în localităţile învecinate de pe raza de competenţă, verificând şase societăţi comerciale, 23 de întreprinderi individuale, două persoane fizice autorizate şi doi producători agricoli. De asemenea, au fost controlate în trafic 37 de autovehicule, controalele ducând la constatarea în flagrant a două infracţiuni, una de natură judiciară şi una la regimul circulaţiei pe drumurile publice. Totodată, au fost aplicate 28 de sancţiuni contravenţionale, în cuantum total de 15.890 de lei, pentru abateri de la normele de comerţ sau normele rutiere, fiind confiscate bunuri şi sume de bani în valoare totală de peste 570 de lei. În plus, doi şoferi s-au ales cu permisele suspendate.

 

– Sebastian GHEORGHIU

sgheorghiu@monitorulbt.ro

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
8.7 ° C
10.6 °
8.3 °
63 %
0.9kmh
83 %
vin
18 °
sâm
23 °
Dum
24 °
lun
25 °
mar
16 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Gata, au rezolvat cu circulația în centru. Ori se terminase programul și n-au mai apucat să strângă, cine știe.

EDITORIAL

Anul electoral 2024... Alegerile sunt din ce în ce mai aproape, deci e de așteptat ca lupta între poftitorii de ciolan să se intensifice....

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a șoptit o viorea C-o să-mi dai inima ta Și m-am întrebat instant: O fi vorba de... transplant? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...