sâmbătă, aprilie 1, 2023
AcasăLocalBulevardul George Enescu se schimbă la faţă

Bulevardul George Enescu se schimbă la faţă

 

Municipalitatea botoşăneană a demarat lucrările de reabilitare a Bulevardului George Enescu, tronsonul delimitat de Bulevardul Eminescu şi Strada Primăverii. Viceprimarul Marian Murariu a declarat că aceasta este prima lucrare de amploare din acest an la capitolul întreţinere şi reparaţii străzi. „De când am fost instalat viceprimar, am constatat că această stradă, foarte circulată, are multe probleme. Încă de anul trecut mi-am dorit să facem această lucrare, dar nu au mai fost fonduri”, a explicat edilul. Pe această stradă asfaltul vechi va fi frezat şi va fi turnat covor asfaltic nou, vor fi înlocuite bordurile şi refăcute trotuarele. Se estimează că lucrările vor dura trei-patru luni.

În urmă cu câteva zile s-a turnat asfalt pe trotuarele aferente străzii I.C. Brătianu, de la strada Petru Rareş până la strada Eternităţii. Anul trecut pe acel tronson a fost turnat covor asfaltic, însă vremea nu a mai permis reabilitarea trotuarelor.

„Vor urma şi alte lucrări, pentru că trebuie să facem o prioritizare a acestora. Spre exemplu, pe lângă Şcoala 6 este o stradă care necesită reparaţii pentru că acolo bălteşte apa şi cetăţenii din zonă sunt nemulţumiţi şi vom interveni şi acolo. Mai avem în apropiere de Octav Băncilă zone care au nevoie de asfalt”, a mai spus Marian Murariu.

Municipalitatea a alocat pentru întreţinerea şi reparaţia străzilor 4,05 milioane de lei, sumă în care intră şi achiziţionarea de indicatoare şi realizarea marcajelor rutiere.

 

– Virginia CONSTANTINIU

vconstantiniu@monitorulbt.ro

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
16.4 ° C
17.6 °
12.2 °
78 %
4.8kmh
100 %
sâm
16 °
Dum
14 °
lun
8 °
mar
6 °
mie
7 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Încep să fie prea populare trotinetele astea. Ori o fi serviciul de pază.

EDITORIAL

Faptul că nicio funcție de conducere din instituțiile statului român nu se ocupă decât cu pedigri politic este una din principalele cauze care duc...

EPIGRAMA ZILEI

Nu e nicicum uns de zei Ci cu multă alifie Pentru că bani frumușei Face când … nu scrie! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...