vineri, aprilie 19, 2024
AcasăLocal BTAsistenţi învăţaţi cum să se poarte cu pacienţii

Asistenţi învăţaţi cum să se poarte cu pacienţii

Spitalul Judeţean „Mavromati” a început de ieri sesiunile de cursuri de comunicare pentru personalul mediu şi auxiliar, ce se vor întinde pe durata a câteva luni, timp în care angajaţii vor fi instruiţi în privinţa relaţionării cu pacienţii şi cu aparţinătorii acestora. Cadrele medicale prezente în sala de conferinţă a Colegiului Medicilor spuneau că era necesară organizarea unui astfel de curs.

„Nimeni nu ajunge în spital de bunăvoie, ci pentru că are probleme de sănătate. Poate şi comportamentul nostru lasă de dorit din cauza lipsei de personal, a stresului, suntem poate obosiţi câteodată, poate nu vrei şi ridici tonul. Mă gândesc că astfel de lucruri nu se întâmplă voit, dar trebuie corectat”, a precizat Nicoleta Huţu, formator în cadrul Ordinului Asistenţilor Medicali din Botoşani. Aceasta spune însă că şi informarea corectă a pacientului şi a aparţinătorilor este cheia spre o comunicare eficientă, astfel încât să nu apară situaţii tensionate, pentru că, de multe ori, şi pacienţii ar avea nevoie de astfel de cursuri. „Deficienţe foarte mari de comunicare sunt şi din partea pacienţilor şi din partea aparţinătorilor. Nu o singură dată, colegii mei sunt agresaţi în Urgenţe, dar menirea noastră este să nu provocăm pacienţii, să nu provocăm aparţinătorii”, explică aceasta.

La deschiderea cursului au participat Dan Alistar, directorul de îngrijiri al spitalului, Paul Spatariu şi Stelian Aivăncesei, preşedintele Colegiului Medicilor din România – filiala Botoşani, medicul de familie Constantin Didi Moşneguţu, medicul Ştefan Bercea, purtătorul de cuvânt al spitalului, precum şi Petrică Horbaniuc, vicepreşedintele Ordinului Asistenţilor Medicali. În sală s-au aflat aproximativ 50 de asistenţi, mulţi fiind asistenţi-şefi de secţii. „Depinde foarte mult de cum îşi gestionează fiecare emoţiile, pentru că în comunicare substratul este emoţional. Trebuie să ne gândim că fiecare asistent duce în spatele său emoţii, grija faţă de pacient, grija faţă de calitatea actului medical. Dacă acest curs ne va ajuta să gestionăm şi să manageriem comunicarea cu elemente practice este ideal atât pentru asistenţi cât şi pentru pacienţi”, a spus Coca Crâşmaru, asistentul şef din Compartimentul de Primiri Urgenţe- Pediatrie.

– Tudor CHIRIAC

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
4 ° C
4.6 °
1.6 °
80 %
1.8kmh
67 %
vin
11 °
sâm
15 °
Dum
9 °
lun
12 °
mar
13 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Senatorul Trufin arată pe unde se poate ieși cel mai rapid din județ. Nu acum, în viitor, evident.

EDITORIAL

Ca la fiecare patru ani, înainte de începerea cursei electorale, stâlpii electrici ai județelor, în special cei din orașe, s-au umplut cu postere cu...

EPIGRAMA ZILEI

Găina bătrână Face ciorba bună, Puica tinerea Face ce vrea ea!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...