luni, martie 20, 2023
AcasăLocalBiblioteca Judeţeană "Mihai Eminescu", în sărbătoare

Biblioteca Judeţeană „Mihai Eminescu”, în sărbătoare

Biblioteca Judeţeană „Mihai Eminescu” Botoşani organizează astăzi ediţia omagială a Simpozionului Internaţional „Eminescu – Carte, Cultură, Civilizatie”. An de an un punct de reper în activitatea eminescologilor din România şi nu numai, simpozionul a ajuns la a XX-a ediţie.

Ampla manifestare culturală va fi găzduită, începând cu ora 10.00, de Sala de lectură a instituţiei.

În cadrul manifestării va fi lansat un nou volum al publicaţiei anuale a Bibliotecii Judeţene, „Studii eminescologice…”. Lucrarea, etalon în breasla cercetătorilor creaţiei eminesciene din România şi de peste hotare, va fi întregită în acest an cu volumul al 19-lea , care se remarcă printr-un conţinut de o înaltă valoare ştiinţifică.

Comunicările din cadrul Simpozionului vor fi susţinute de somităţi ale lumii culturale şi didactice din România, profesori universitari, masteranzi şi eminescologi de la Universitatea „Al I Cuza” Iaşi şi de la alte universităţi din ţară. Invitat special al simpozionului este profesor doctor Gisele Vanhese, de la Universitatea „Cosenza-Calabria”, Italia.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
9.5 ° C
9.6 °
8.1 °
63 %
0.8kmh
98 %
lun
10 °
mar
15 °
mie
13 °
joi
17 °
vin
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  La cât costă acum carburantul, mai bine investești într-un scaun și admiri ce mașină frumoasă ai.

EDITORIAL

Neputinciosul stat român, cu toate serviciile lui secrete și cu puzderia de instituții de supraveghere și control, a luat la cunoștință abia joia trecută...

EPIGRAMA ZILEI

Dacă vreodată, într-o bună zi Colegi de opoziție ați fi, Aș spune, mai întâi de toate Că-n lume este și dreptate...     -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...