Polițiștii din Galați, sub coordonarea Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase a Poliției Române, au recuperat în urma unor controale și percheziții 1.580 de litri de substanțe pentru protecția plantelor, care fuseseră sustrași din incinta unei societăți comerciale din Galați. Doi bărbați bănuiți în cauză au fost reținuți. În perioada martie – iunie a.c., polițiștii specializați în arme, explozivi și substanțe periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Galați au efectuat, pe raza județelor Galați, Vaslui și Botoșani, verificări, investigații, controale, precum și 6 percheziții domiciliare în vederea identificării unor persoane bănuite de furt de substanțe periculoase. „În fapt, din cercetări a reieșit faptul că, în noaptea de 17 spre 18 martie a.c., persoane necunoscute ar fi sustras, din incinta unui punct de lucru al unei societăți comerciale din Galați, 2.000 de litri de substanțe pentru protecția plantelor, în valoare de 85.000 de euro”, se arată într-un comunicat de presă emis de Inspectoratul General al Poliţiei Române. Au fost identificați autorii în persoanele a doi bărbați, de 37 și 28 de ani, din Galați, precum și 1.580 litri substanțe pentru protecția plantelor, polițiștii recuperând astfel porejudiciul, în proporție de 80%. Totodată, la domiciliile celor doi, au fost identificate și trei bancnote de 100 de euro, fără toate elementele de siguranță, patru prostovoale și 6 plase monofilament. Cei doi au fost aduși cu mandat, la sediul poliției, față de aceștia luându-se ulterior măsura reținerii pentru 24 de ore. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat, tăinuire, falsificarea de monede și deținerea sau folosirea de către persoane neautorizate a uneltelor de pescuit comercial. Polițiștii continuă cercetările, pentru stabilirea întregii activități infracționale.
Percheziţii la Botoşani, după un furt comis în Galaţi
0
Deja ai votat!
Articolul precedentMedici căutaţi pentru Spitalul Judeţean
Articolul următorTermoficare cu forţa
ARTICOLE SIMILARE
Local
Oferta educațională a Colegiului Economic ”Octav Onicescu”- an școlar 2022-2023 – ”Construim cariere de succes din 1889!”
Colegiul Economic ”Octav Onicescu” Botoșani este o instituție reprezentativă pentru învățământul economic botoșănean și național. Prin calitatea actului educațional și a calificărilor obținute în...
Local
Istorii vechi din județul Botoșani – comuna Albești
Cu prilejul aplicării reformei rurale din 1864, majoritatea satelor din actuala comună Albești era arondată la plasa Jijia, județul Botoșani, în cadrul comunei Buimăceni....
Local
Bebeluş născut după o tragedie pe şosea (video)
Femeia gravidă rănită în accidentul de motoscuter a născut. Cu sarcina aproape la termen, femeia în vârstă de 31 de ani, din Flămânzi, a...
Local
Accident cu victime produs de un botoșănean
Trei femei au ajuns la spital, după ce au fost victimele unui accident produs de un botoșănean în județul Suceava. Accidentul a avut loc...
Local
Directorul Filarmonicii agresat în plină stradă (video)
Un incident mai puţin obişnuit a avut loc, ziua în amiaza mare, în centrul oraşului. Una dintre vedetele Botoşaniului, artistul Mirel Manea, a fost...
Local
Zile decisive pentru absolvenții de gimnaziu
Petru absolvenții de gimnaziu, promoția 2022, urmează o săptămână extrem de importantă pentru parcursul lor educațional. Ei urmează să completeze fișele cu opțiuni, în...
Local
Șantiere deschise în cartierul ANL Cișmea
Cosmin Andrei, primarul municipiului, a ajuns vineri în cartierul ANL Cișmea, acolo unde sunt în derulare lucrări la două obiective așteptate de mulți botoșăneni....
Local
Alertă din cauza unei tigăi cu mâncare uitată pe foc (video)
Panică într-un bloc de locuințe de pe Aleea Teodor Callimachi din municipiul Botoșani, după ce mai multe apartamente au fost invadate de fum. S-a...
Local
Cod galben de ploi pentru tot județul
Meteorologii au emis un nou cod galben de instabilitate atmosferică accentuată, pentru județul Botoșani, valabil până în această seară, la ora 23.00.
Sunt prognozate averse...
Local
Moarte cumplită pe motoscuter (video)
Un tânăr în vârstă de 25 de ani a avut parte de o moarte cumplită după un accident cu scuterul. Acesta urma să devină...
Local
Personalitățile Botoșaniului – Henric Sanielevici
Henric Sanielevici (sau Henri, Henry sau Enric, Sanielevich; n. 21 septembrie 1875 –Botoșani - d. 19 februarie 1951, București) a fost un jurnalist și critic literar român...
Local
Oferta educațională a Colegiului Economic ”Octav Onicescu”- an școlar 2022-2023 – ”Construim cariere de succes din 1889!”
Colegiul Economic ”Octav Onicescu” Botoșani este o instituție reprezentativă pentru învățământul economic botoșănean și național. Prin calitatea actului educațional și a calificărilor obținute în...
Local
Iustina Irimia Cenușă – „Vă punem la suflet un vechi cântec patriotic” (video)
Iustina Irimia Cenușă, directorul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, a inițiat un nou proiect de suflet. La ceas de mare sărbătoare,...
Local
Misiune îndeplinită – Daniel Câșlariu a finalizat casa cu numărul 12
Asociația condusă de Daniel Câșlariu a reușit în numai 25 de zile să finalizeze casa cu numărul 12. Această casă reprezintă visul împlinit pentru...
Local
Valul de căldură persistă la Botoșani
Meteorologii au emis un nou cod Galben de caniculă pentru județul Botoșani începând de astăzi și până duminică inclusiv. Astfel, în intervalul menționat, valul...
Local
Avertizare meteo de ploi și vijelii în județ
Meteorologii au actualizat, în urmă cu puțin timp, prognoza meteo și începând de astăzi, de la ora 12.00, până mâine dimineață, la ora 06.00, vor...
Botoșani
cer senin
24.6
°
C
25.6
°
21.1
°
80 %
2.1kmh
3 %
lun
33
°
mar
35
°
mie
30
°
joi
23
°
vin
27
°
RON - Română (nou) leu
EUR
4,9453
CARICATURA ZILEI
POZA ZILEI
Mergeți de luați benzină cât prețurile conțin reducerea asta teribilă. Că nu ține mult.
EDITORIAL
Conflictul dintre progresismul de la vârful conducerii Uniunii Europene și conservatorismul est-european, în sfera căruia gravitează și majoritatea politicienilor din România, devine tot mai...
EPIGRAMA ZILEI
Cine-n dragoste nu crede
N-ar mai călca iarbă verde
Ci spini și nisip fierbinte
Ca să se învețe minte...
-Dumitru MONACU
HAPPY CINEMA
POLITICĂ EDITORIALĂ
Politica editorială a Monitorului de Botoșani
Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...
ÎN ATENȚIA CITITORILOR
În atenţia cititorilor
Este foarte important pentru redacţia noastră să ofere cititorilor posibilitatea de a comunica cu noi rapid şi uşor. Astfel, pentru:
- a ne aduce la...
MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ
Codul de conduită al jurnalistului
În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise:
- Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...