duminică, aprilie 2, 2023
AcasăLocalScandal de la lipsa locurilor de parcare

Scandal de la lipsa locurilor de parcare

Criza locurilor de parcare din municipiul Botoşani a întins nervii şefilor şcolilor de şoferi adunaţi ieri la prefectură pentru comisia de siguranţă rutieră. Aceştia s-au plâns că tot mai multe străzi sunt blocate din ce în ce mai des, că ar trebui instituite noi sensuri unice şi că maşinile de examinare nu au unde să oprească la final de traseu, pentru că nu sunt locuri de parcare libere. Sătui de lipsa de intervenţie a autorităţilor, şefii instructorilor au cerut chiar reintroducerea cât mai urgent a regulamentului de ridicare a maşinilor parcate neregulamentar sau abandonate pe spaţiul public. Mai mult, unul dintre directori s-a oferit să ridice gratis maşinile în cauză, cu macaraua pe care o deţine.

În contextul crizei din ce în ce mai accentuate a locurilor de parcare, primăria întârzie să vină cu soluţii. Mai mult, acolo unde s-ar putea crea noi locuri de parcare, nu se face nimic în acest sens. Spre exemplu, în aceste zile se modernizează Bulevardul George Enescu, arteră care, ca aproape toate celelalte, are două dintre benzi ocupate de maşinile parcate pe marginea carosabilului. În loc să profite de lucrările de resistematizare şi să creeze alveole cu locuri de parcare, pentru a degaja traficul, inginerii de la primărie au ales să păstreze trotuarul lat de trei metri, pe care îl acoperă cu pavele. „Proiectul a fost făcut cu respectarea geometriei bulevardului. Ar fi trebuit o nouă autorizaţie de construcţie, ar fi durat mai mult timp şi ar fi costat mai mulţi bani, iar starea carosabilului impunea aceste intervenţii”, a declarat viceprimarul Marian Murariu.

În ultimele cinci luni, odată cu anularea taxei de înmatriculare, au intrat alte peste 6.000 de maşini în judeţ, mare parte dintre acestea ajungând pe străzile municipiului reşedinţă. 123.000 de botoşăneni au permis de conducere, iar 2.000 dintre aceştia au intrat în posesia documentului în acest an. Cu alte cuvinte, un botoşănean din patru are permis de conducere, iar dacă autorităţile nu iau măsuri pentru degajarea traficului şi pentru crearea unor noi parcări, se va ajunge în curând la imposibilitatea deplasării cu maşina.

Deja ai votat!
Botoșani
ploaie ușoară
9.1 ° C
11.6 °
8.9 °
93 %
3.4kmh
100 %
Dum
15 °
lun
9 °
mar
2 °
mie
3 °
joi
2 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Încep să fie prea populare trotinetele astea. Ori o fi serviciul de pază.

EDITORIAL

Faptul că nicio funcție de conducere din instituțiile statului român nu se ocupă decât cu pedigri politic este una din principalele cauze care duc...

EPIGRAMA ZILEI

Nu e nicicum uns de zei Ci cu multă alifie Pentru că bani frumușei Face când … nu scrie! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...