vineri, iulie 4, 2025
AcasăLocal BTElicopterul SMURD intervine tot mai des la Botoşani

Elicopterul SMURD intervine tot mai des la Botoşani

Sâmbătă, în interval de şase ore, elicopterul SMURD a fost direcţionat de două ori în judeţul Botoşani pentru a prelua doi pacienţi în stare gravă. Mai întâi a fost vorba de o femeie de 74 de ani, victimă a unui accident, care prezenta multiple traumatisme la nivelul capului, gâtului şi abdomenului, precum şi o ruptură hepatică.

Aceasta a fost transferată de pe secţia de reanimare a Spitalului Judeţean la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iaşi pentru a fi supusă unor intervenţii de urgenţă, iar pentru ca starea ei să nu se agraveze, a fost solicitat transportul aerian.

Nici bine nu a predat pacienta la ambulanţa din Iaşi, că echipajul elicopterului SMURD a fost nevoit să revină la Botoşani, de această dată pentru un pacient cardiac. Bărbatul de 81 de ani, din Botoşani, a început să simtă dureri puternice în piept, acesta suferind un infarct miocardic inferior. Familia a solicitat ajutorul cadrelor medicale de la ambulanţă, un echipaj medical SMURD ajungând la domiciliului acestuia, de unde l-a preluat şi transportat la Urgenţe. După un examen de specialitate, cadrele medicale au solicitat intervenţia elicopterului, pentru transportul bărbatului la clinica de cardiologie din Iaşi.

– Tudor CHIRIAC

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
26.1 ° C
26.1 °
25 °
60 %
0.9kmh
0 %
vin
31 °
S
24 °
D
31 °
lun
38 °
mar
37 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Se vede treaba că pozarea şi postarea crinilor de pe bulevard a devenit sarcină de partid.

EDITORIAL

Aud vorbindu-se de o groază de timp despre necesitatea ajustării legii salarizării care, spun politicienii, are niște neajunsuri. În primul și-n primul rând despre...

EPIGRAMA ZILEI

Dacă Domnul ar decide Spre Pământ să îți iei zborul Ai vedea cum, prin partide, Tagma fură iar poporul...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

Happy Cinema te invită să descoperi o lună plină de experiențe cinematografice memorabile! Iulie aduce un program variat și captivant, gândit pentru toate gusturile...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...