vineri, martie 31, 2023
AcasăLocalTânărul care şi-a salvat porietena este în stare critică

Tânărul care şi-a salvat porietena este în stare critică

Tânărul scos din apă luni după-amiază este în comă profundă la spital. Medicii i-au recoltat şi probe toxicologice, pentru a vedea dacă nu era băut sau consumase substanţe interzise. „Pacientul se află internat pe secţia de terapie intensivă, cu comă de gradul III-IV, scor Glasgow 3. Chiar dacă vârsta este tânără, prognosticul este unul rezervat, pentru că încă nu se ştie exact dacă există leziuni la nivel cerebral şi gravitatea acestora”, a precizat medicul Petre Rădăuceanu, şeful UPU-SMURD Botoşani.

Ca un paradox, zona privată unde s-a întâmplat totul, deşi este o plajă, nu are acces şi la apă. Potrivit unor surse din cadrul Primăriei Ştefăneşti, proprietarul a înaintat documentaţia pentru a solicita aprobarea unei zone de agrement pe malul lacului de acumulare de la Stânca, aflat la graniţa cu Republica Moldova. Acesta are depusă cererea pentru autorizaţie, care este în curs de aprobare, în prezent având autorizaţie doar pentru o construcţie provizorie, care este scena amplasată în apropiere de malul apei. Cu toate acestea, cu scăldatul este o cu totul altă situaţie, asta pentru că proprietarul terenului pe care se doreşte amenajarea plajei, nu are drept de utilizare şi a apei barajului, care ţine de Apele Române.

De altfel, proprietarul a pus la intrarea în zona privată un semn pe care este scris „Zonă necontrolată sanitar şi nerecomandată îmbăierii”, deşi locul este cunoscut de ani de zile ca unul în care localnicii, şi nu numai, vin tocmai pentru a se scălda în apa nu foarte adâncă. Între timp, un tânăr este în comă pentru că s-a aventurat într-o zonă nesupravegheată şi în care nici nu există posibilitatea legală de a avea un salvamar.

Scorul Glasgow (GSC) se calculează prin evaluarea reacţiei oculare (O), verbale (V) şi motorii (M) a pacientului traumatizat şi prin însumarea punctajului obţinut la fiecare dintre aceste trei categorii. Valoarea normală este de 15 puncte. Un scor sub 8 este definitoriu pentru comă, iar o valoare de 3 (GCS = O1V1M1 = 3 puncte) defineşte areactivitatea completă. Scorul GSC are valoare evaluativă şi prognostică. Scorul Glasgow minim este 3.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
7.7 ° C
7.7 °
3.3 °
59 %
1.8kmh
99 %
vin
12 °
sâm
16 °
Dum
13 °
lun
7 °
mar
4 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Lângă Colegiul Eminescu a mai rămas un garaj care rezistă. Și la vânt și la primărie.

EDITORIAL

Clocot mare cu pensiile speciale. Opoziția reclamă nereguli peste nereguli, cei de la butoane au uitat cum eliminau pensiile speciale în treizeci de zile...

EPIGRAMA ZILEI

O clauză fără de temei E-n dogmele lor sacre Că poți să ai zeci de femei Însă … cu tot cu soacre! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...