spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTŞir de accidente cu patru răniţi

Şir de accidente cu patru răniţi

Patru persoane au ajuns la spital după trei accidente petrecute în judeţ. Astfel, ieri dimineaţă, o femeie în vârstă de 67 de ani a ajuns la Unitatea de Primire Urgenţe (UPU) cu multiple traumatisme după ce căruţa în care se afla a fost lovită de o maşină. Accidentul a avut loc pe un drum comunal ce leagă Săveniul de satul Sârbi, atunci când un bărbat de 71 de ani, aflat la volanul unei Dacii Logan, se deplasa către Sârbi. Pe un sector de drum în aliniament maşina a pătruns pe sensul opus, intrând într-o căruţă în care se aflau doi soţi. Femeia s-a dezechilibrat şi a căzut din atelajul hipo, suferind un traumatism cranio-cerebral şi un traumatism toracic.

Femeie accidentată după ce a coborât de la ocazie

Un alt accident a avut loc miercuri seară la Ungureni, în apropiere de intersecţia cu DJ 296. Incidentul a avut loc atunci când o femeie, în vârstă de 49 de ani, care tocmai coborâse dintr-o maşină ce o luase la ocazie s-a angajat, potrivit poliţiştilor, în traversarea străzii prin loc nepermis şi fără să se asigure, fiind lovită de un Volkswagen Passat condus de un bărbat de 54 de ani.

Femeia a căzut pe asfalt, la faţa locului fiind solicitată o ambulanţă. Victima a fost preluată de cadrele medicale şi transportată la UPU, având fracturi la ambele picioare.

Şoferul a fost verificat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Aproape în acelaşi timp a avut un loc un alt accident care a avut ca protagonistă tot o femeie. Totul s-a întâmplat în timp ce C.E., de 40 de ani, din municipiul Botoşani, conducea un autoturism pe strada Mihail Kogălniceanu. Ajunsă la intersecţia cu Bulevardul Mihai Eminescu, şoferiţa nu a respectat semnificaţia indicatorului Stop şi a intrat în intersecţie fără a acorda prioritate. Autoturismul s-a izbit într-o maşină condusă de un bărbat de 40 de ani, care circula pe artera prioritară.

Ambii conducători auto au fost testaţi alcoolscopic, rezultatele fiind negative şi au fost transportaţi la Spitalul Judeţean, în vederea acordării de îngrijiri medicale.

În toate cele trei cazuri poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă.

– Tudor CHIRIAC

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
9.9 ° C
10 °
8.2 °
97 %
1.3kmh
100 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °
mar
15 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...