marți, mai 13, 2025
AcasăLocal BTÎnchisoare cu executare pentru contrabandişti ucraineni

Închisoare cu executare pentru contrabandişti ucraineni

O afacere cu ţigări de contrabandă s-a terminat extrem de prost pentru trei ucraineni. Trimişi în judecată pentru contrabandă în formă agravantă şi respectiv complicitate la contrabandă, cei trei – Viorel V., Cristian T. şi Heorhii R. au fost condamnaţi luni de Judecătoria Dorohoi la câte trei ani şi patru luni de închisoare în regim de detenţie.

Totodată, ţigările descoperite la ei au fost confiscate, iar aceştia vor trebui să plătească şi 90.000 de lei drept daune către Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi. Cei trei, care au adus în ţară aproape 8.000 de pachete de ţigări, au fost capturaţi de poliţiştii de frontieră de la Dorohoi, în decembrie 2015, chiar în noaptea Sf. Nicolae. Aceştia veniseră cu două maşini, iar în apropiere de Pomârla, conform înţelegerii, au lăsat „coletul” într-un Audi A4, care urma să fie preluat de botoşăneni. Când să plece din zonă, suspecţii s-au trezit cu poliţiştii de frontieră, care i-a urmărit aproape cinci kilometri. Reţinuţi, ei au fost conduşi la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi pentru cercetări, dar au fost eliberaţi a doua zi.

– Sebastian GHEORGHIU

sgheorghiu@monitorulbt.ro

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
2.8 ° C
4.4 °
2.8 °
93 %
2kmh
29 %
mar
13 °
mie
16 °
J
19 °
vin
11 °
S
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Micii intră la apă exact ca leul în faţa euro. Aviz suveraniştilor.    

EDITORIAL

Sfârșitul primei săptămâni din luna mai a adus la Botoșani și altceva în afară de alegerile cu rezultatele știute și cu consecințe încă în...

EPIGRAMA ZILEI

Cred c-ar trebui să-ncerci Un meniu mai variat, Nu toată ziua ciuperci Asortate cu rahat! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...