spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăLocal BTBărbat împuşcat singur la renovarea casei

Bărbat împuşcat singur la renovarea casei

Un tânăr de 19 ani, din comuna Corni, a fost la un pas de un sfârşit cumplit sâmbătă după-amiază, în timp ce lucra la renovarea unei case. Astfel, S.A., din satul Sarafineşti, a ajuns cu o ambulanţă la spital după un accident grav în gospodărie. Tânărul lucra la o casă din scânduri, folosindu-se şi de un pistol pneumatic cu cuie. Într-un moment de neatenţie, acesta s-a dezechilibrat şi a căzut cu tot cu pistol, iar un cui i-a fost împuşcat în spate.

Martorii au sunat imediat la 112, pentru a cere ajutorul cadrelor medicale, la faţa locului ajungând un echipaj cu medic al Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA), care i-a acordat acestuia primul ajutor şi apoi l-a transportat la spital, existând pericolul ca vârful cuiului, care i-a intrat câţiva centimetri în corp, să-i fi atins plămânul.

„Pacientul prezenta o plagă înţepată penetrantă în regiunea torace anterior. A fost stabilizat şi ulterior transportat la Urgenţe, unde specialiştii vor stabili dacă a fost sau nu afectat şi plămânul”, a precizat Cristian Simionescu, medic în cadrul SJA Botoşani.

Accidente grave din cauza neatenţiei

În ultimii ani, în judeţ au avut loc mai multe accidente din cauza neatenţiei. Unul dintre cele mai grave a avut loc la sfârşitul lunii mai. Atunci, un bărbat în vârstă de 47 de ani tundea iarba cu motocoasa, când capătul mobil al uneltei a prins o bucată de sârmă, aflată în iarbă şi i-a proiectat-o în picior. Ajuns la spital, acesta a fost consultat şi apoi dus în sala de operaţii, iar primii care au intervenit au fost pompierii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă. După ce aceştia au tăiat sârma, medicii au început pregătirile pentru operaţia în timpul căreia urmau să scoată şi restul de sârmă. „Era vorba de o bucată de sârmă de aproape 20 de centimetri. Cei de la descarcerare au venit şi au tăiat bucata de la ambele capete, urmând ca ultimul fragment să-i fie scos chirurgical”, a declarat un medic din cadrul UPU.

– Tudor CHIRIAC

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
12.7 ° C
12.8 °
11.6 °
93 %
1.7kmh
56 %
joi
17 °
vin
13 °
sâm
18 °
Dum
19 °
lun
19 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...