Istorii medievale la Botoşani – Vechimea târgului Botoşani

0
OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Odată structurate articulaţiile urbane ale Botoşanilor, ele se vor dovedi atât de solide încât vor rezista numeroaselor vicisitudini care se vor abate asupra sa, începând cu raidul tătarilor din 1439. După un sfert de veac în care urmaşii marelui voievod, în permanentă competiţie pentru dobândirea şi păstrarea tronului Ţării Moldovei, au arătat mai puţine preocupări de stimulare a dezvoltării urbane, un nepot al acestuia, Ştefan cel Mare, va continua ceea ce bunicul său izvodise la Botoşani: va reface curţile domneşti şi va ridica biserica având hramul Sf. Nicolae, la un an după ce făcuse acelaşi lucru la Dorohoi, clădind alăturat şi un turn clopotniţă, din care se puteau scruta zările, în căutarea eventualilor atacatori şi prin bătăi de clopot puteau fi avertizaţi de pericol târgoveţii. Grija domniei pentru aceştia se vădeşte şi din poziţia aleasă pentru clădirea caselor domneşti, mai târziu şi a bisericii: la marginea târgului, departe de larma şi mirosurile de acolo, dar urmărindu-se şi ca târgoveţilor să le rămână suficient spaţiu pentru îndestularea lor prin negoţ şi meşteşuguri, pentru case, pentru locuri de fânaţ şi ţarini în hotarul târgului.

În prelungirea demersului iniţiat de Alexandru cel Bun, Ştefan cel Mare va mări şi consolida ocolul domnesc al târgului, în acord cu noile realităţi economice şi demografice şi cu resorturile centralizatoare ale politicii sale.

Peste un alt număr de ani, la aproape un veac şi jumătate de existenţă ca târg, doamna Elena Rareş va desăvârşi chipul urban medieval al Botoşanilor cu cele două ctitorii domneşti, bisericile Sf. Gheorghe (probabil construită pe locul alteia mai vechi, fundaţia iniţială fiind, potrivit estimărilor arheologilor, cu circa 200 de ani mai veche) şi Uspenia, aşezate parcă în calea celora ale armenilor, chiar în anii în care fiul său, Ştefăniţă Rareş, dezlănţuise la Botoşani şi în alte oraşe ale Moldovei o aprigă persecuţie anti-armenească (se pare chiar că materialul rezultat în urma demolării bisericii armeneşti a fost folosit la ridicarea celor două biserici ale Doamnei Elena, ceea ce ne poate da o idee despre mărimea acestui edificiu).

Ce concluzii se pot desprinde, prin urmare, la capătul acestor rânduri? Mai întâi, faptul că aşezarea este anterioară întemeierii statului medieval al Moldovei, aici existând, cu mult înainte, o zonă de locuire neîntreruptă, fapt certificat de sondajele arheologice. Numele actual al aşezării, Botoşani, va fi dat mai târziu, probabil în timpul unuia dintre cei doi descălecători, mai curând Bogdan I, de către unul din însoţitorii săi, un anume Botăş sau Botoş. Acesta, luând în stăpânire aşezarea, în virtutea unui vechi principiu de drept medieval, „jus gladii”, va face să dispară numele vechi înlocuindu-l pentru totdeauna cu al său.

Topice precum Bârsan („satul lui Bârsan”), Popăuţi, Orăşeni arată un aflux de români transilvăneni în regiune. Aceste sate, cărora li se adaugă Huhurezii (devenit apoi Tulbureni), Cătămărăşti, Teişori, Stăuceni, Măşcăteni, Onţeni, Necşeni, posibil şi Ruşi şi Tătăraşi, erau dispuse la distanţe mici, relativ egale, de jur împrejurul Botoşanilor, devenit în timp centrul periodic al unui mic comerţ local.

 

Prof. dr. Daniel BOTEZATU

+0 -0
se încarcă...