vineri, aprilie 19, 2024
AcasăLocal BTScandal între Primărie şi Agenţia de Mediu

Scandal între Primărie şi Agenţia de Mediu

Reprezentanţii Primăriei Botoşani şi ai Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) nu au clarificat problema concesiunii pe care instituţia de mediu trebuie să o plătească municipalităţii. Instituţia ocupă un teren de 970 de metri pătraţi în zona centrală a oraşului, însă a transmis municipalităţii că nu va mai plăti concesiune, invocând o prevedere a Codului Fiscal.

Din luna iulie, de când a expirat contractul, reprezentanţii celor două instituţii au avut câteva runde de discuţii, însă fără rezultat.

„Referitor la solicitarea celor de la APM prin care ne rugau să analizăm posibilitatea de a nu plăti redevenţă pentru terenul ocupat de clădirea agenţiei, primăria îşi menţine punctul de vedere conform căruia, la fel ca şi alţi concesionari, ei trebuie să plătească redevenţa. Am analizat solicitarea dumnealor şi nu putem să le dăm răspuns favorabil”, a declarat viceprimarul Marian Murariu.

Potrivit edilului, cel mai probabil această chestiune va fi tranşată în instanţă.

Încă din anul 1992, APM are contract cu Primăria Botoşani, suma pe care a plătit-o fiind de 100 de lei vechi pe metru pătrat pe an. Contractul a fost încheiat pe o perioadă de 25 de ani şi a fost renegociat la 1 martie 2009, ajungându-se la o redevenţă de 7 lei metru pătrat pe an. Redevenţa a fost indexată anual cu indicele de inflaţie. Contractul a expirat în iulie 2017, după şedinţa de negociere ajungându-se la 57,59 lei pe metru pătrat pe an pentru suprafaţa ocupată de clădire, respectiv 11,07 lei pentru spaţii verzi şi accese. În total, APM ar trebui să achite anual 31.671 lei.

Poziţia APM este aceea că, potrivit Codului Fiscal, instituţiile publice nu datorează impozit şi taxă pe teren. „APM nu plăteşte impozit pe clădire şi taxă pe terenul concesionat, numai că redevenţa nu este o taxă şi trebuie plătită”, a concluzionat Marian Murariu.

 

– Virginia CONSTANTINIU

vconstantiniu@monitorulbt.ro

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
4 ° C
4.6 °
1.6 °
80 %
1.8kmh
67 %
vin
11 °
sâm
15 °
Dum
9 °
lun
12 °
mar
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...