marți, iulie 8, 2025
AcasăLocal BTSirenele sună din nou pentru verificări

Sirenele sună din nou pentru verificări

Sirenele de alarmare publică vor suna din nou astăzi, în intervalul orar 10.00-11.00, în cadrul unor verificări dispuse de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU). Exerciţiile au loc periodic, în prima zi de miercuri a fiecărei luni, rezultatele testărilor urmând să fie centralizate pe plan local şi analizate în Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.

Aceste verificări urmăresc în primul rând, spun reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, starea acestor echipamente, gradul de acoperire a teritoriului cu sisteme de alarmare şi necesarul.

În perioada 18-21 aprilie, IGSU a desfăşurat cel mai amplu exerciţiu de testare a sirenelor la nivel naţional. Analiza făcută atunci a arătat că doar un sfert din judeţ este acoperit acustic.

– Sebastian GHEORGHIU

sgheorghiu@monitorulbt.ro

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
26.6 ° C
26.6 °
26.6 °
54 %
1.3kmh
31 %
mar
36 °
mie
29 °
J
21 °
vin
22 °
S
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Nu doar oamenii înfruntă cu greu căldura în această perioadă.

EDITORIAL

Nu e deloc întâmplător faptul că grosul măsurilor de austeritate lovesc în Educație. Poate puțin surprinzător, în condițiile în care situația în care a...

EPIGRAMA ZILEI

Acest jupuit de piei Denumit măsură bună E exact ca la evrei: Taie unde tre' să pună!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...