vineri, aprilie 19, 2024
AcasăLocal BTGreva foamei după crima pe şosea

Greva foamei după crima pe şosea

Doi părinţi greu încercaţi de soartă, după ce unul dintre copii a murit într-un accident, iar celălalt a rămas cu grave probleme de sănătate, au primit o nouă lovitură partea magistraţilor. Anişoara şi Giovani Dănăilă, din Darabani, părinţii, care a murit în noaptea de Înviere din 2016 în urma unui accident cumplit, au intrat în greva foamei în faţa Prefecturii, nemulţumiţi fiind de decizia magistraţilor. „Criminalii au luat cinci ani, împuşcaţi-ne, luaţi-ne viaţa, nu mai vrem să trăim. Ce fel de dreptate i-au făcut fetei mele?”, se întreabă printre lacrimi mama fetei.

 

„Am ajuns în România să mă umilesc pentru dreptate”

 

Părinţii cer o audienţă la Ministerul Justiţiei, pentru a reclama decizia judecătorilor botoşăneni. „Am ajuns în România să mă umilesc pentru dreptate. Cei doi indivizi au fost judecaţi pentru patru infracţiuni, omor, omor calificat, organizare de curse ilegale şi conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului. După părerea noastră, justiţia şi-a încălcat tot dreptul”, a mai spus Anişoara Dănăilă.

Femeia spune că cei doi şoferi care au provocat accidentul nu au dat dovadă de nici un fel de remuşcare. „Vin şi ne râd în faţă şi ne spun că nu ne-au omorât ei copilul”, a spus printre lacrimi femeia.

 

„Vreau să vadă lumea cum e justiţia”

 

Femeia nu mai găseşte puterea nici măcar pentru a merge la mormântul propriului copil. „La mormânt îl trimit pe soţ şi pe celălalt copil”, a spus plângând femeia.

Distrus de durere, tatăl fetei ţinea în mână o pancartă pe care scria „Dreptate pentru Anda şi Şerban”, „Jos corupţia” şi „Ruşine să vă fie”. Acesta a spus că va veni în fiecare zi în faţa Prefecturii, până când autorităţile vor face dreptate pentru copiii săi. „Vreau să vadă lumea cum e justiţia, nu pot să cred că se pot da doar cinci ani de executare pentru omor şi omor calificat. Am făcut contestaţie la Curtea de Apel Suceava, iar dacă şi cei de acolo vor hotărî la fel, mai bine să ne omoare”, a mai spus îndurerat bărbatul.

 

Detalii halucinante din proces

 

Cei doi şoferi, Emil Bujor şi Florin Stănescu, de 48 şi respectiv 47 de ani, au fost condamnaţi de Tribunalul Botoşani la câte şase ani şi 10 luni de închisoare cu executare şi interzicerea unor drepturi. Din pedepse li se vor scădea însă perioadele petrecute în arest preventiv, respectiv 3 mai 2016 – 29 iulie 2016. De asemenea, aceştia împreună cu asiguratorii celor două autoturisme au fost obligaţi să plătească în jumătate daune morale şi civile care depăşesc 800.000 de lei. „Reprezentanţii asiguratorilor i-au spus judecătorului să aibă grijă cât ne acordă, să nu ne îmbogăţim”, a spus Anişoara Dănăilă.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
5.5 ° C
5.6 °
3.8 °
86 %
2.7kmh
100 %
vin
11 °
sâm
15 °
Dum
9 °
lun
12 °
mar
11 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Senatorul Trufin arată pe unde se poate ieși cel mai rapid din județ. Nu acum, în viitor, evident.

EDITORIAL

Ca la fiecare patru ani, înainte de începerea cursei electorale, stâlpii electrici ai județelor, în special cei din orașe, s-au umplut cu postere cu...

EPIGRAMA ZILEI

Găina bătrână Face ciorba bună, Puica tinerea Face ce vrea ea!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...