Istorii medievale la Botoşani
Constituirea statului medieval va aduce schimbări în destinul aşezării. Va urma o perioadă de prefaceri într-un ritm alert, datorată situării Botoşanilor în apropierea unor centre urbane de mai veche tradiţie (Suceava, Siret, Dorohoi, Hârlău), dar şi la intersecţia celor mai importante dintre arterele comerciale de tranzit ale Moldovei. În paralel, lângă locul unde se efectuau tranzacţiile comerciale, se va înfiripa o aşezare întrucâtva diferită de cea veche: hanuri, case mai spaţioase, ateliere, adăposturi mari, înţărcuite, pentru animale, dughene improvizate de unde cei aflaţi în tranzit puteau cumpăra, sau lua la schimb, hrană şi tot ceea ce le putea fi util pentru următoarea etapă de călătorie.
Oportunităţile pe care un asemenea loc, preluat de domnie de îndată ce ea însăşi le-a sesizat, le putea oferi pentru un comerţ prosper, au putut determina prezenţa repetată aici a armenilor, poate cei mai tenace şi mai pricepuţi negustori ai epocii de atunci din aceste părţi ale Europei. Primiţi în 1418, de către Alexandru cel Bun, în şapte oraşe ale Moldovei, printre care şi Botoşanii, ei veneau deja într-o aşezare care primise, de la acelaşi domn, hrisovul de târg, până la acea dată.
Venirea lor a impulsionat direct, dar şi indirect, evoluţia urbană a Botoşanilor, stimulând spiritul concurenţial, determinând un nou avânt al ocupaţiilor agricole şi pastorale, nu atât pentru consum propriu cât, mai ales, pentru comerţ, dar şi o dezvoltare rapidă şi o specializare accentuată a meşteşugurilor capabile să susţină necesităţile crescânde ale unei comunităţi mai mari şi cu un ritm de viaţă mai alert. Nu armenii au întemeiat târgul Botoşanilor, ei doar s-au aşezat aici când acesta deja exista, o dovadă constituind-o numele românesc al aşezării, dar şi poziţia lor excentrică perimetrului târgului vechi, chiar dacă în imediata apropiere a acestuia.
Coroborând mai multe informaţii şi conjuncturi, am ajuns la concluzia că Botoşanii devin târg, cu privilegiu de la domnie, după 1408 şi înainte de 1418. După 1418, când s-au stabilit în număr mai mare şi pentru totdeauna la Botoşani, armenii şi-au putut ridica şi o biserică de zid la marginea târgului, având posibilităţile materiale necesare şi – mai presus de ele – aprobarea domniei şi a mitropolitului ţării. Probabil că tot în această perioadă comunitatea armeană va primi de la domnie dreptul de a fi reprezentată în relaţiile cu aceasta, cu dregătorii şi slujbaşii săi, dar şi cu membrii comunităţii române, de un şoltuz (echivalentul primarului de astăzi, n.ns.), menţionat în documentele mai târzii sub forma voitul sau şoltuzul armenesc.
Satele împrejmuitoare îi vor fi alipite, ca ocol al târgului, de către acelaşi domn, în cadrul preocupărilor sale mai largi, de statornicire a unor realităţi şi raporturi benefice pentru ţară şi pentru domnie. Şi aşa cum în timpul lungii perioade în care a fost pe tronul Ţării Moldovei vor fi ridicate curţi domneşti la Iaşi, Vaslui, Bârlad, poate şi Dorohoi, la fel s-a întâmplat şi aici, la marginea târgului, la Popăuţi.
Prof. dr. Daniel BOTEZATU
