Începând din acest număr vom prezenta contextul istoric în care a evoluat târgul Botoşanilor de-a lungul evului mediu, până în anii Regulamentului organic. Confruntări militare, întâmplări savuroase, consemnări ale călătorilor străini, toate cu aroma trecutelor vremuri la care se referă.
Prima menţiune a Botoşanilor se face în Letopiseţul anonim al Moldovei, la puţin timp după ce împlinirea ca târg a aşezării se va fi realizat. Evenimentul a avut loc în timpul domniei comune a doi dintre fiii şi urmaşii la tron ai lui Alexandru cel Bun, Iliaş şi Ştefan, el fiind redat lapidar de către cronicar: „în anul 6947 (1439, n.ns.) noiembrie 28, au venit tătarii şi au prădat până la Botoşani”.
Unii dintre istoricii noştri, inclusiv Nicolae Iorga, nu au luat în seamă posibilitatea ca această informaţie, oricât de seacă ar părea la prima vedere, să certifice, în fapt, existenţa urbană a Botoşanilor. Ori, coroborând fapte şi realităţi istorice de netăgăduit, considerăm că acest lucru se poate face cu suficiente argumente credibile. Menţionam anterior obişnuinţa pe care şi-o creaseră tătarii de a organiza centre de colectare a dărilor de la populaţiile supuse de ei, în ideea că astfel economiseau timp şi resurse umane, vitale pentru un neam războinic, precum al lor. Şi mai târziu, după ce o parte dintre ei se va fi organizat în Hanatul Hoardei de Aur, în Crimeea, îşi vor fi păstrat habitudinile, adecvate noilor realităţi. Raidurile lor fiind executate după formula „loveşte, pradă şi fugi”, interesul maxim era îndreptat spre aşezările urbane descoperite, nefortificate (cum erau majoritatea celora din Ţara Moldovei de atunci şi de mai târziu), de unde se puteau oricând replia încărcaţi cu o pradă bogată, oricum mai mare decât cea strânsă de la sate, înainte ca o forţă militară, suficient de puternică spre a li se opune cu succes, să poată fi mobilizată.
În termeni aproximativ identici relatează evenimentul Grigore Ureche: („Scrie letopiseţul nostru că în anii 6947 noiembrie 28, întrat-au în ţară oaste tătărască, de au prădatu şi au arsu până la Botăşani şi au ars şi târgul Botăşanii”) şi, mai târziu, Nicolae Costin („Iară în anul de la zidirea lumii 6947 au prădat tătarii Ţara de Sus până la Botăşeni, ars-au şi târgul Botăşenii”).
Menţiunea celor doi cronicari, inspirată din aceeaşi sursă, oferă două informaţii noi: după ce au prădat aşezarea, tătarii au ars-o, este prima dintre aceste informaţii, predictibilă dacă este să ţinem cont de mai vechile practici de operare ale mongolilor; faptul că Botoşanii erau târg este cea de-a doua informaţie, care întăreşte raţionamentul nostru anterior. Este posibil ca la Botoşani tătarii să fi întâmpinat rezistenţa pâlcului de oşteni ce apăra curtea domnească zidită de Alexandru cel Bun, fapt care i-ar fi putut determina să-şi oprească aici înaintarea, nu înainte de a se răzbuna arzând târgul, probabil şi curtea domnească pe care o va reface, mai târziu, Ştefan cel Mare.
Prof. dr. Daniel BOTEZATU
