spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTPacient păcălit pentru a putea fi salvat

Pacient păcălit pentru a putea fi salvat

Uneori, medicii trebuie să recurgă la fel de fel de tertipuri pentru a convinge pacienţii în stare gravă să se interneze. Acesta a fost şi cazul unul bărbat în vârstă de 77 de ani, cu accident vascular cerebral, care refuza internarea deşi avea un cheag de sânge în cap, ce punea tot mai multă presiune pe creier.

„Pacientul a ajuns cu ambulanţa de la Tudora şi era în stare gravă când a ajuns la spital, prezentând o hemoragie intracraniană. Cu toate acestea, refuza internarea, pe motiv că nu vrea să stea în spital, deşi putea paraliza în orice moment”, a precizat un asistent din cadrul UPU-SMURD.

Cea care putea decide era o fiică a bărbatului, cu care însă nu se putea lua legătura. Astfel, în acest caz ar fi trebuit întrunită o comisie de arbitraj, stabilită în cadrul unităţii sanitare, pentru a decide care ar fi fost măsurile care se impuneau. Cum însă acest lucru ar fi cerut destul timp, unul dintre medicii din cadrul Unităţii de Primiri Urgenţe (UPU) a recurs la o metodă mai puţin „ortodoxă”, însă mult mai eficientă. „Bătrânul susţinea că vrea să plece acasă la fata lui. Noi i-am spus că fata lui a ajuns şi ea la spital, pentru că în drum să îl vadă pe el s-a împiedicat şi s-a lovit la picior, astfel că dacă se internează o va putea vedea mai uşor. Auzind asta, a acceptat, spunând însă că nu vrea să stea decât două zile în spital”, a povestit un medic din cadrul UPU-SMURD.

Bărbatul a fost internat pe secţia de neurologie şi supus unui tratament de urgenţă, care a dat imediat rezultate, astfel că cheagul de sânge s-a resorbit până să afecteze ireparabil creierul.

 

Lege pentru bolnavii care nu îşi pot exprima voinţa

 

Potrivit legii, când pacientul nu îşi poate exprima voinţa, dar este necesară o intervenţie medicală de urgenţă, personalul medical are dreptul să deducă acordul pacientului dintr-o exprimare anterioară a voinţei acestuia. În cazul în care pacientul necesită o intervenţie medicală de urgenţă, consimţământul reprezentantului legal nu mai este necesar.

În cazul în care se cere consimţământul reprezentantului legal, pacientul trebuie să fie implicat în procesul de luare a deciziei atât cât permite capacitatea lui de înţelegere. În cazul în care furnizorii de servicii medicale consideră că intervenţia este în interesul pacientului, iar reprezentantul legal refuză să îşi dea consimţământul, decizia este declinată unei comisii de arbitraj de specialitate.

 

– Tudor CHIRIAC

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
11.6 ° C
13.2 °
11.6 °
59 %
4.6kmh
96 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °
mar
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...