Proces pentru o pensie sistată după 14 ani

0

 

Un botoşănean în vârstă de 64 de ani, care beneficiază de pensie de invalidate din 2003, acuză comisia medicală de expertiză din cadrul Casei Judeţene de Pensii (CJP) că i-a suspendat acest drept. Petre Bălăucă susţine că membrii comisiei l-au purtat pe drumuri, având în vedere că el locuieşte în Curteşti, pentru a aduce noi acte doveditoare ale bolilor de care suferă.

„Eu sufăr de foarte multe boli, am fost operat de colon, sufăr de inimă, iar anul acest am 25 de zile de spitalizare, plus că erau acte deja la dosar. Toate acestea nu au contat pentru doamna doctor şi de la 1 octombrie mi-a suspendat dreptul la pensie, lăsându-mă fără venit”, spune bărbatul.

Lăsat fără pensia de 800 de lei, acesta a fost nevoit să apeleze la fiica plecată la muncă în străinătate pentru a-şi plăti noile analize solicitate. „Mi-a trimis fata 700 de lei, altfel nu aveam de unde să iau bani. Tratamentul eu nu l-am mai luat şi astfel bolile mi s-au agravat. Am făcut şi contestaţie la suspendare, iar cu 1 decembrie am fost repus în drepturi. Practic două luni am stat fără pensie”, a mai spus bărbatul.

Petre Bălăucă a acţionat în instanţă CJP, sperând că astfel îşi va face dreptate şi va primi banii şi pentru cele două luni pierdute.

Reprezentanţii Casei de Pensii spun însă că bărbatul a venit cu dosarul incomplet, fără actele solicitate la controlul anual în martie 2016. „Instituţia noastră a respectat întocmai dispoziţiile legii referitoare la procedura de revizuire medicală şi, întrucât, exclusiv din vina pensionarului, aceasta nu a fost efectuată la termenele prevăzute, s-a dispus suspendarea pensiei până la remedierea situaţiei. Prezentarea documentelor medicale actualizate a fost solicitată în mod justificat de medicul expert de asigurări sociale în vederea formulării concluziilor medicale actuale privind capacitatea de muncă”, a declarat Cristina Anton, directorul CJP.

 

Deja ai votat!
se încarcă...