spot_img
marți, aprilie 23, 2024
AcasăLocal BTPompieri decoraţi şi avansaţi de Ziua Naţională a României

Pompieri decoraţi şi avansaţi de Ziua Naţională a României

Cu prilejul Zilei Naţionale a României, cinci pompieri botoşăneni, care au obţinut rezultate foarte bune în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, au fost înaintaţi în gradul următor, înaintea expirării stagiului minim. Astfel, cei cinci subofițeri, respectiv Daniel Gheorghe Aprotosoaie, Gheorghe Cobelea, Dumitru Dumitraș, Ionuț Andi Gologan și Gabriel Racu au fost avansați la gradul de plutonier adjutant. Ceremonia de avansare în grad a avut loc astăzi, la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), în prezenţa colegilor, dar şi a subprefectului judeţului, Daniela Beclea și a șefului Centrului Medical Județean Botoșani, dr. Doru Culiceanu. Cu această ocazie, inspectorul şef al ISU Botoşani, colonel Mihail Cristian Amarandei, a precizat că înaintarea în gradul următor, înaintea expirării stagiului minim, este un moment cu o încărcătură deosebită pentru orice militar căruia i se vede recunoscută şi apreciată munca şi implicarea în acţiunile de protecţie a vieţii, mediului şi valorilor materiale. Totodată, cu prilejul Zilei Naționale a României, trei angajați ai ISU Botoșani au primit distincții onorifice din partea Inspectorului General al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, colonel Marian Daniel Dragne, pentru aprecierea faptelor deosebite săvârșite pe timpul executării misiunilor încredințare sau în sprijinul acestora, a rezultatelor meritorii obținute în activitatea desfășurată. Astfel, mr. Cristian Tuduruță a primit placheta onorifică a IGSU, col. Laura Buzdugan, „Distincția de serviciu” și plt. maj. Nicolae Iulian Radu, emblema merit „Acțiuni umanitare clasa a III-a”. De asemenea, mm (r ) Pavel Luntrașu a fost decorat cu emblema de merit „Rezervist de onoare”, clasa a III-a. Un moment emoționant a fost și despărțirea de plt. adj. șef. Marinela Cercel, asistent medical SMURD, care a fost mutată în interes de serviciu, începând cu 6 noiembrie 2017, la Centrul Medical de Diagnostic și Tratament Ambulatoriu Ploiești – Centrul Medical Județean Botoșani.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
8.9 ° C
8.9 °
6.6 °
89 %
1.6kmh
53 %
mar
14 °
mie
20 °
joi
13 °
vin
16 °
sâm
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Asta înseamnă să te pregătești bine pentru programul rabla.

EDITORIAL

Ați auzit ce isprăvi a mai comis Marcelașul cel Viteaz în ultimele zile? Ar cam trebui. Nu de alta, dar românilor le place să...

EPIGRAMA ZILEI

Un termen interesant: Poate fi mașină nouă, Numele unui savant Sau ...  instrument de spart ouă! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...