sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăLocal BTSeif furat în mai puţin de două minute

Seif furat în mai puţin de două minute

Spargere la Protopopiatul Săveni, unde doi hoţi au reuşit să fure, ieri dimineaţă, seiful de valori. Furtul a avut loc în doar un minut şi 20 de secunde, spărgătorii reuşind să iasă cu seiful, care cântărea aproape 80 de kilograme, pe o altă uşă asigurată doar pe interior. După cum a declarat părintele protopop Constantin Macuc, hoţii au forţat cu o şurubelniţă un geam termopan, după care au reuşit să se strecoare în interior. După ce au scotocit prin birouri, hoţii s-au dus ţintă la seif şi au plecat cu tot cu el. Scenele au fost filmate cu un sistem de supraveghere, furtul având loc în intervalul dintre ora 2 şi 50 de minute şi ora 3 dimineaţa. Indivizii, care aveau feţele acoperite cu un gen de cagule, erau destul de bine făcuţi şi păreau să-şi fi planificat atacul în amănunt. „Din păcate, seiful nu era fixat şi nu am crezut niciodată că doi oameni vor putea să-l care. Măsura cam 80x60x40 cm şi era extrem de greu”, a spus părintele protopop Constantin Macuc. Deocamdată, nu se ştie dacă hoţii au acţionat în duet sau au mai fost ajutaţi şi de alţi complici care au rămas în exterior. Cert este că pentru a căra seiful mai departe, aceştia au avut nevoie de un mijloc de transport – o maşină sau un atelaj. Cazul a fost preluat de poliţiştii de la Investigaţii criminale, care încearcă să dea de urma autorilor. Curios este că, deşi în apropiere mai este o altă biserică, dar şi mai multe blocuri de locuinţe, nimeni nu a observat nimic. Este drept, şi ora era destul de matinală. Atacul vine după o altă lovitură dată de hoţi la Biserica Sf. Nicolae Domnesc de la Dorohoi, ridicată de Ştefan cel Mare, şi de unde spărgătorii au reuşit să plece cu mai multe obiecte de cult, unele de însemnătate istorică, vechi de 400 de ani. O altă lovitură a avut loc la Banca Răscoala din comuna Suliţa, unde alţi indivizi au spart sediul, dar nu au reuşit să fure sau să deschidă seiful cu bani.

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
3.3 ° C
5.6 °
2.8 °
91 %
2.3kmh
23 %
sâm
14 °
Dum
11 °
lun
12 °
mar
14 °
mie
11 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...