joi, iulie 3, 2025
AcasăLocal BTFurt dejucat într-o staţie de maxi-taxi

Furt dejucat într-o staţie de maxi-taxi

O tânără în vârstă de 17 ani, din comuna Dobârceni, a fost cât pe ce să rămână fără telefonul mobil, duminică seară, în staţia de maxi-taxi de lângă Piaţa centrală. Aceasta e oprise să cumpere ceva de la un chioşc stradal, când a fost luată “la ochi” de un individ care s-a apropiat de dânsa şi a încercat să-i bage mâna în buzunar. Ghinionul lui a fost că tânăra a realizat imediat ce se întâmplă, iar un trecător a intervenit imediat. În plus, un echipaj de jandarmi, aflat în patrulare în apropierea staţiei de maxi-taxi D&O&C Dova de la Piaţa Centrală, a ajuns în scurt timp şi l-a imobilizat pe suspect. Deşi hoţul de buzunare, un bărbat în vârstă de 30 de ani, a încercat să dea vina pe depresia de care suferă, explicându-le jandarmilor că afecţiunea medicală l-a făcut să întindă mâna spre buzunarul acesteia fără intenţia de a o păgubi în vreun fel, echipajul l-a condus la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani, unde i-au fost întocmite actele procedurale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de furt, dosarul fiind înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani în vederea soluţionării.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
13.3 ° C
15.5 °
13.3 °
86 %
1.5kmh
0 %
J
33 °
vin
32 °
S
25 °
D
31 °
lun
33 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Siguranţa la locul de muncă este prioritară, chiar dacă lucrezi în curtea celui mai mare spital.  

EDITORIAL

Se spune adesea că omul sfințește locul. Se mai spune, mai nou și pe un ton exasperat, că dacă am avea măcar un Ilie...

EPIGRAMA ZILEI

Bărbatul prins în flagrant Cu bărbăția fermă Era container ambulant La o bancă de spermă…   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

Happy Cinema te invită să descoperi o lună plină de experiențe cinematografice memorabile! Iulie aduce un program variat și captivant, gândit pentru toate gusturile...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...