Povestea vorbei – A face pe niznaiul

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Nu mai face pe niznaiul, îi spunem ca un reproş cuiva care face pe prostul, se preface că nici usturoi nu a mâncat, nici gura nu-i miroase, minte că nu ştie sau nu înţelege un lucru despre care există toate semnele că l-a înţeles, dar neagă să o recunoască. Termenul este de origine slavă, rusească, provenind din cuvintele „ne znaju”, care înseamnă nu ştiu.

Cum s-a ajuns de la această expresie uzuală rusească la înţelesul actual din limba română? Pentru a înţelege acest lucru trebuie să mergem înapoi în istoria noastră, până în zbuciumatul secol al XVIII-lea şi continuând cu secolul următor. Este perioada în care problema orientală capătă un nou înţeles. Dacă până atunci expansiunea turcilor în Europa şi încercările puterilor creştine de a i se opune formau conţinutul problemei orientale, de prin 1683, când turcii sunt învinşi la asediul Vienei, aceasta fiind şi ultima lor mare acţiune ofensivă spre centrul Europei, prin problema orientală, numită şi problema omului bolnav al Europei, se va înţelege criza profundă a Imperiului Otoman („omul bolnav”), criză de care vor încerca să profite Imperiile Habsburgic şi Ţarist, pentru a smulge ciozvârte teritoriale de la turci.

În acest nou context, Principatele Dunărene, Moldova şi Ţara Românească, devin parte a problemei orientale, cu un întreg cortegiu de nenorociri ce se vor abate asupra locuitorilor: confruntări militare în spaţiul românesc, pierderi umane şi teritoriale (puterile învinse în aceste războaie ruso-austro-turce foloseau ca monedă de schimb teritoriile româneşti), epidemii, rechiziţii, plus perioade întregi de ocupaţie militară.

În circa 150 de ani, Principatele vor fi ocupate ba de către turci, ba de către austrieci, ba de către ruşi. În memoria colectivă românească a stăruit mai ales prezenţa ocupanţilor ruşi, muscali cum li se mai spunea în popor, cei care sub pretextul că i-ar ajuta pe creştinii români, ortodocşi ca şi ei, în lupta contra turcilor, nu ştiau cum să-i jecmănească mai mult şi să-i înrobească pe bieţii noştri strămoşi.

Şi chiar dacă, după anii îndelungi în care staţionaseră în spaţiul românesc, deprinseseră vorba românilor, când erau prinşi asupra faptei, de cele mai multe ori furtişaguri, dar şi violuri sau crime, răspundeau senin cu expresia „ni znaiu”, prefăcându-se fie că nu au înţeles întrebarea, fie că nu ştiu despre ce este vorba, negându-şi propria vinovăţie.

Peste ani, în vara lui 1945, marele Constantin Tănase va compune un cuplet în care va ridiculiza metehnele ocupanţilor sovietici, care furau tot ce se putea fura de la români, având o obsesie pentru ceasuri: „Rău a fost cu was ist das/Da-i mai rău cu davai ceas/De la Nistru pân’ la Don/Davai ceas, davai palton/Davai casă şi moşie/Haraşo tovărăşie”. A fost mare scandal, sovieticii au interzis acest cuplet, motiv pentru care, peste câteva zile, Tănase apare într-un nou spectacol, cu mâinile pline de ceasuri şi cu buzunarele imense ale unui palton de asemenea umplute cu ceasuri. Scoate de la piept un ceas cu  pendulă şi spune către spectatori, în uralele de râs ale acestora: „El tic, eu tac, el tic, eu tac”. De această dată ruşii nu au mai făcut pe niznaiul, câteva zile mai târziu comicul român murind subit, „ajutat”, se pare, de către muscalii lui Stalin.

 

Prof. dr. Daniel BOTEZATU

Deja ai votat!