marți, septembrie 16, 2025
AcasăLocal BTPietoni amendaţi de poliţişti

Pietoni amendaţi de poliţişti

Pe parcursul zilei de ieri, 30 de poliţişti rutieri au acţionat, pe raza întregului judeţ, pentru combaterea abaterilor săvârşite de către pietoni şi prevenirea evenimentelor rutiere. Acţiunea s-a desfăşurat atât în mediul urban, pentru combaterea nerespectării normelor rutiere privind traversarea drumului public, cât şi în mediul rural pentru sancţionarea deplasării neregulamentare a pietonilor pe drumurile publice. Astfel, ieri, poliţiştii au aplicat 48 de sancţiuni contravenţionale, din care 28 pietonilor, pentru traversarea prin loc nepermis a drumului public sau deplasare neregulamentară pe partea carosabilă. Pentru abaterile săvârşite de pietoni, în 18 cazuri, poliţiştii au aplicat amendă contravenţională, iar în celelalte 10 a fost aplicată sancţiunea avertismentului.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
23.3 ° C
23.3 °
22.2 °
50 %
4.7kmh
99 %
mar
21 °
mie
20 °
J
19 °
vin
22 °
S
27 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Copii încă vor să ajungă fotbaliști, deci speranță mai este.

EDITORIAL

Acum ceva timp, prezent fiind pe litoralul românesc, le-am spus câtorva cunoștințe că în anul următor se vor acorda în sfârșit promisele și răspromisele...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...