marți, aprilie 16, 2024
AcasăLocal BTDSVSA simulează pesta porcină

DSVSA simulează pesta porcină

Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) va organiza joi un exerciţiu de simulare a pestei porcine clasice.  Partea teoretică a evenimentului va avea loc la sediul instituţiei, iar partea practică va fi în localitatea Vlădeni într-o fermă comercială de creştere a porcilor. La acest exerciţiu vor participa, pe lângă conducerea DSVSA,  profesor doctor Săvuţă Gheorghe de la Facultatea de Medicină Veterianară din Iaşi, reprezentanţi ai Inspectoratului Judeţean de Urgenţă, ai Prefecturii, primăriei Vlădeni, precum şi toţi medicii concesionari din judeţ.” La partea practică toţi ce prezenţi vor sta în afara fermei pentru că legislaţia nu permite în contextul actual să intrăm în acea exploataţie. Medicul veterinar cu care are contract ferma respectivă va prezenta un caz şi vom vedea cum trebuie acţionat în caz de pestă porcină clasică. Este prima acţiune de acest gen la noi în judeţ.” a spus Minodora Vasiliu, directorul DSVSA.  Aceasta consideră potrivită o asemenea simulare, chiar dacă în judeţul nostru nu a fost semnalat până acum o suspiciune de pestă porcină clasică.” Diferenaţa dintre pesta porcină africană şi pesta porcină clasică este că ultima se tratează şi provoacă o mortalitate restrânsă, mai ales dacă este descoperită în fază incipientă în comparaţie cu  pesta porcină africană  la care nu există nici vaccind nici tratament, producând totodată şi consecinţe economice importante.” a mai spus directorul DSVSA.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
24.8 ° C
27.6 °
24.4 °
37 %
4.2kmh
42 %
mar
26 °
mie
10 °
joi
5 °
vin
11 °
sâm
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Și se plâng oamenii că nu sunt parcări în oraș. Iată că sunt, dar nu știu ei să le identifice.

EDITORIAL

De ceva timp suntem efectiv striviți de campania electorală, iar cei care visează la un nou mandat nu au pierdut ocazia de a ieși...

EPIGRAMA ZILEI

Cazul e nemaipomenit Și m-a lăsat fără cuvinte : Primul din clasă la tocit Spun toți că-i ... brici la minte!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...