Povestea vorbei – Acarul Păun

0

Spunem despre cineva că a fost desemnat acarul Păun, adică a fost învinovăţit, pe nedrept, de săvârşirea unei infracţiuni pentru acoperirea adevăraţilor vinovaţi, a fost, cu alte cuvinte, ţap ispăşitor. Acarul Păun a fost un personaj cât se poate de real, iar întâmplarea tragică, de la care plecând, s-a ajuns la încetăţenirea expresiei, a fost tratată pe larg în presa vremii, acum 95 de ani, fiind redescoperită de jurnalişti în ultimii ani.
Care e întâmplarea şi care e legătura sa cu acarul Păun? În data de 2 iulie 1923 pleca din Bucureşti trenul accelerat de călători 701 Bucureşti-Cernăuţi, către direcţia Iaşi. Era o zi toridă, trenul era supraaglomerat, fiind călători şi pe scările vagoanelor, ba se pare chiar şi pe vagoane. Locomotiva trenului era una puternică, putând dezvolta o viteză de 126 km/h. În jurul orei 11, trenul ajunge în apropierea gării buzoiene Vintileanca, între Mizil şi Buzău. În tren se aflau şi mulţi elevi şi tineri care mergeau la renumitul târg de Drăgaică de la Buzău, „cel mai vechi târg dintre ţări”, care începe pe 24 iunie şi durează două săptămâni. Se pare că în tren se afla inclusiv şeful gării din Vintileanca, dornic să participe la serbările câmpeneşti de Drăgaică. De serviciu era acarul Ion Păun, care trebuia să mişte acul macazului astfel încât trenul de marfă ce venea înaintea acceleratului să fie deviat pe o linie secundară, făcând loc trenului de persoane. În timpul manevrei se rupe un bulon, astfel încât ultimul vagon al trenului de marfă rămâne pe linia pe care urma să vină acceleratul.
Acarul nu verifică dacă manevra s-a efectuat corect ba, mai mult, dă cu fluierul şi cele trei semnale sonore care confirmau executarea manevrei. Există martori care au afirmat că de fapt acarul nu prea era atent şi din cauză că ar fi fost la păscut cu vaca şefului gării, fiind mai grijuliu la aceasta! Mecanicul trenului de călători vede semnalul că linia directă e liberă şi pătrunde cu viteză spre gară, mai ales că trenul avea o mică întârziere. Observă prea târziu vagonul trenului de marfă din faţa sa, iar trenul de călători se izbeşte în plin. Singurele vagoane care s-au răsturnat au fost cele cu călători. Au murit 66 de persoane şi au fost 105 răniţi, acestea fiind cifrele oficiale.
Speriat de catastrofă, acarul Păun fuge, predându-se jandarmilor câteva zile mai târziu. Va executa zece ani de puşcărie, fiind eliberat în 1934, dar nesupravieţuind decât o lună eliberării sale. Imediat după accident, la locul faptei a sosit banda de ţigani a lui Nicu Gheorlan, un individ specializat în furtul din trenuri. Sunt dezbrăcaţi inclusiv morţii, până la venirea autorităţilor şi a primului ajutor.
Chiar dacă vinovaţii au fost mai mulţi, printre ei şeful gării, aflat în tren, un impiegat, mecanicul locomotivei şi alţii, inclusiv călătorii înghesuiţi pe scări şi pe vagoane, singurul vinovat condamnat penal a fost găsit acarul Păun. În presa vremii au fost arătaţi ca vinovaţi şi înalţi oficiali, printre ei ministrul Comunicaţiilor, generalul Moşoiu, dar şi alte persoane sus-puse, cu toţii refuzând să-şi dea demisia. Singurul vinovat pedepsit a fost acarul Păun, iar de atunci acarul Păun a devenit „vinovatul de serviciu”.
Ilustrative sunt următoarele versuri, publicate după condamnare în ziarul „Dimineaţa”: „Sunt Ion Păun acarul, /Rudă bună cu dricarul./Toate merg în astă ţară, /Numai acele din gară, /Au defect;/Şi ca efect/Lumea tabără pe mine, /Iar guvernul, de ruşine, /Scrie, s-afle tot regatul, / Că… doar eu sunt vinovatul./ De n-ai apă şi lumină, / Tot Păun este de vină./ Când n-ai pâine şi tutun, / Vinovat e tot Păun“.

Prof. dr. Daniel BOTEZATU

+0 -0
se încarcă...