miercuri, iulie 2, 2025
AcasăLocal BTŞofer agresiv încătuşat şi băgat în arest

Şofer agresiv încătuşat şi băgat în arest

Poliţiştii Biroului Rutier – Poliţia municipiului Botoşani au dispus astăzi măsura reţinerii pentru 24 de ore, faţă de un bărbat de 36 de ani, din municipiul Botoşani, bănuit de comiterea infracţiunilor de refuz de prelevare de probe biologice, amenințare şi loviri sau alte violențe. În fapt, ieri seară, în jurul orei 18, acesta a condus un autoturism pe strada Pacea din municipiul Botoşani şi, ajungând pe un sector de drum în curbă, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers (cel mai probabil, pe fondul consumului de alcool), intrând în coliziune cu o semiremorcă. Ulterior impactului, conducătorul auto și-a continuat deplasarea, ajungând pe strada Cornișa din municipiul Botoşani, unde a fost depistat de poliţişti. Bărbatul a refuzat să fie testat cu aparatul etilotest, fiind condus la Spitalul Judeţean Botoșani, în vederea recoltării probelor biologice necesare stabilirii alcoolemiei, procedură pe care a refuzat-o. În urma extinderii cercetărilor, poliţiştii au stabilit că, anterior depistării pe strada Cornişa, conducătorul auto a adresat injurii și amenințări celorlalţi participanți la trafic, agresând fizic unul dintre martorii prezenţi la faţa locului. Întrucât bărbatul a continuat să aibă aceeaşi atitudine violentă pe tot parcursul cercetărilor, fiind necesară imobilizarea sa prin încătuşare, acesta a fost ulterior condus şi internat la secţia de psihiatrie a Spitalului Judeţean Botoșani.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
12.2 ° C
13.3 °
12.2 °
77 %
2.1kmh
4 %
mie
29 °
J
30 °
vin
32 °
S
25 °
D
26 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Siguranţa la locul de muncă este prioritară, chiar dacă lucrezi în curtea celui mai mare spital.  

EDITORIAL

Se spune adesea că omul sfințește locul. Se mai spune, mai nou și pe un ton exasperat, că dacă am avea măcar un Ilie...

EPIGRAMA ZILEI

Bărbatul prins în flagrant Cu bărbăția fermă Era container ambulant La o bancă de spermă…   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...