vineri, aprilie 19, 2024
AcasăLocal BTIntervenţii de urgenţă în 12 localităţi

Intervenţii de urgenţă în 12 localităţi

În acest moment, pompierii militari și voluntari intervin în 12 localități din județ pentru a elimina efectele generate de ploi abundente și de vântul puternic (evacuare apă din gospodării, degajarea arbori, acoperișuri). Până acum s-a răspuns la 36 de solicitări în Sulița, Botoșani, Băluşeni, Roma, Lunca, Brăeşti, Dorohoi, Mihai Eminescu, Copălău, Cândeşti, Todireni şi Răuseni. „Situația este în dinamică. Pentru coordonarea acțiunilor de intervenție, un comitet mixt condus de președintele Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, prefectul județului, Dan Constantin Slincu, se deplasează în teren, în locurile unde au fost solicitate forțele de intervenție. Situatţa este sub control. Se intervine cu toate forţele şi mijloacele necesare care aparţin structurilor Ministerului Afacerilor Interne pentru restabilirea stării de normalitate”, a precizat Dorina Lupu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
9.4 ° C
10.5 °
8.9 °
47 %
4.2kmh
25 %
vin
11 °
sâm
15 °
Dum
8 °
lun
10 °
mar
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...