joi, septembrie 18, 2025
AcasăLocal BTMinor accidentat pe trecerea de pietoni

Minor accidentat pe trecerea de pietoni

Un adolescent, în vârstă de 17 ani, din municipiul Botoșani, a fost lovit de o mașină, joi seară, pe trecerea de pietoni.

Accidentul s-a produs la intersecția dintre Bulevardul Mihai Eminescu cu strada Sucevei. Șoferul, aflat la volanul unui autoturism Volkswagen Passat, a declarat că nu a putut să îl evite când l-a observat.

Tânărul acuza dureri la un picior și a fost dus la spital cu un echipaj SMURD cu medic. “Pacientul a suferit o fractură la nivelul gambei stângi și a fost preluat în serviciul UPU pentru investigații suplimentare”, a precizat un asistent din cadrul UPU-SMURD.

Polițiștii au demarat cercetări pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii accidentului.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
13.9 ° C
13.9 °
12.7 °
80 %
1.3kmh
8 %
J
20 °
vin
22 °
S
26 °
D
30 °
lun
30 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Momentul acela în care începi să te întrebi de ce te pune șeful să faci ceea ce faci.

EDITORIAL

Știrea de săptămâna trecută conform căreia o gașcă de drone rusești au violat până în străfunduri spațiul aerian polonez a reprezentat unul dintre cele...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...