spot_img
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăLocal BTPacienta supraponderala transportata de SMURD la Suceava

Pacienta supraponderala transportata de SMURD la Suceava

Transport mai putin obișnuit realizat de pompieri. Autospeciala pentru transport personal și victime multiple (ATPVM) a ISU a transportat marți o pacienta supraponderală de la Botoșani la Suceava și înapoi. Femeia a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) Botoșani în stare gravă, în comă, fiind imediat intubată de către medici.

Ulterior medicii au decis efectuarea unui examen imagistic. Cum însă pacienta este supraponderală, cântărind aproape 200 de kilograme, medicii au realizat ca este riscul ca masa de la Computerul Tomograf de la Urgențe să nu reziste, astfel că s-a luat decizia transportului la UPU Suceava, unde putea fi efectuată tomografia în siguranță.

Șeful UPU-SMURD a decis solicitarea autospecialei ISU folosită și în trecut pentru astfel de pacienți. “S-a luat decizia transportului cu ATPVM în principal pentru siguranța și confortul pacientei, dar și pentru a asigura continuitatea actului medical la Botoșani cu ambulanța de terapie intensivă”, a precizat medicul specialist în urgențe Ramona Elena Guraliuc, coordonatorul UPU-SMURD Botoșani.

După ce a fost supusă examenului imagistic, pacienta a ajuns din nou la Botoșani, pe secția de reanimare.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
7.7 ° C
9.6 °
7.1 °
90 %
0.8kmh
5 %
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
21 °
mar
21 °
mie
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...