spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BT1800 de animale din cinci stâni mutate din calea apelor. Pericol de...

1800 de animale din cinci stâni mutate din calea apelor. Pericol de inundaţii pe râul Jijia

 Două echipaje de la ISU au sprijinit autorităţile locale din Hudeşti ,în operaţiunile de evacuare a stânilor organizate în zona Baranca, cu un total de 1.800 de animale îngrijite de 23 de oameni. Prefectul Dan Şlincu a fost prezent şi astăzi în teritoriu, de această dată în localităţile aflate pe malul Prutului, în condiţiile în care pentru aceste zone au fost emise avertizări hidrologice referitoare la posibile creşteri de debite şi niveluri ca urmare a propagării viiturilor.Astfel, oficialul, şeful ISU, col. Cristian Amarandei, şi ing. Gheorghe Luşneac de la Sistemul de Gospodărire a Apelor au mers la Oroftiana (comuna Suharău), în zona unde intră Prutul în ţară, precum şi la Baranca (Hudeşti) unde au monitorizat evacuarea a cinci stâni şi au discutat cu responsabilii locali despre măsurile ce trebuie luate în continuare pentru evitarea creării de noi pagube. Pe de altă parte, prefectul a ţinut în permanenţă legătura cu primarii localităţilor prin care trece Jijia, cursul râului fiind de asemenea sub monitorizare din cauza posibilităţii propagării viiturilor.
Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
9.5 ° C
9.6 °
9.3 °
85 %
3.4kmh
100 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °
mar
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...