La volan, în damful alcoolului

0

Ploile torenţiale din ultimele zile, care au inundat judeţul, nu au „stins” şi setea de alcool. Azi-noapte, poliţiştii oraşului Darabani aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu au depistat pe raza localităţii Păltiniş un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 25 de ani. Întrucât cel de la volan mirosea a alcool, poliţiştii l-au pus să sufle în etilotest, dar tânărul a refuzat să se supună controlului alcoolscopic. În schimb, poliţiştii l-au dus la spital, unde i s-au recoltat probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, tânărul urmând să fie cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului.

+0 -0
se încarcă...