vineri, octombrie 7, 2022
AcasăLocalFemei leşinate din cauza căldurii

Femei leşinate din cauza căldurii

Trei femei au ajuns ieri la Urgenţe cu stări lipotimice cauzate de căldură. Deşi a fost mai mult înnorat, aerul înnăbuşitor şi afecţiunile conexe au creat aceste probleme. Toate cele tei cazuri au ajuns la spital cu ambulanţele în cursul dimineţii. „A fost vorba de femei cu vârste cuprinse între 30 şi 60 de ani. Au acuzat stări de leşin, însă au fost stabilizate rapid şi după o perioadă de supraveghere medicală, au fost externate”, a precizat un medic din cadrul UPU-SMURD.

Vara, atunci când vremea este toridă, la urgență vin numeroase persoane cărora li se întâmplă să leșine pe stradă. Nu este neapărat ca soarele să fie deasupra capului şi cerul senin pentru ca oamenii să fie afectaţi. În condițiile temperaturilor ridicate şi a aerului încărcat din zilele de vară organismul uman piede o cantitate mare de lichide și săruri minerale prin deshidratare.

Urmare a acestui fapt, o serie de funcții ale organismului suferă, mai ales cea cardiacă. „Lipotimia sau leșinul – termenul popular sub care o putem întâlni, reprezintă o stare de pierdere reversibilă a conștienței, de scurtă durată, care debutează cu o stare de rău iminent, de încețoșare a vederii, de slăbiciune generală. De multe ori pacientul simte nevoia să se întindă, este palid, transpirat, putându-se ajunge în final până la pierderea stării de conștiență”, a precizat medicul Andreea Stărică, din cadurl Serviciului Judeţean de Ambulanţă.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
14.5 ° C
16.6 °
14.4 °
83 %
2.2kmh
98 %
vin
19 °
sâm
20 °
Dum
16 °
lun
15 °
mar
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Începe și televizorul să se încline spre stânga.

EDITORIAL

Personal, nu cred în existența răului absolut. Indiferent cât de rău ar fi un individ, undeva, în sufletul lui, tot mai există o fărâmă...

GÂNDUL ZILEI

Când vin seara târzior Și intru-n dormitor sfios Ea croșetează de zor Un ochi pe față… doi pe dos! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...