spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTBebeluşi morţi în condiţii suspecte

Bebeluşi morţi în condiţii suspecte

Zi de vineri neagră pentru două familii din judeţ. Doi bebeluşi, de doar trei luni şi un an jumătate au murit sub ochii părinţilor. Nenorocirile au fost descoperite chiar de mamele copiilor, care i-au găsit fără suflare dimineaţa în pătuţ. Ambele cazuri au avut loc vieri dimineaţă, iar legiştii încearcă să stabilească motivele pentru care au decedat. Primul caz a avut loc într-o familie din Botoşani. Descoperirea cumplită a fost făcută de mama bebeluşului de doar trei luni. Aceasta hrănise copilul cu puţin timp înainte de miezul nopţii, după care l-a culcat în pătuţ. La două noaptea femeia a verificat copilul şi totul părea a fi în regulă, însă dimineaţă la şase, când a verificat iar pătuşul, a văzut că bebeluşul nu mai respira. Speriată, aceasta şi-a trezit soţul, însă cei doi au sunat imediat la 112, văzând că micuţul nu mai respiră. În scurt timp, la faţa locului a fost trimis un echipaj cu medic al Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA), cadrele medicale încercân să acorde primul ajutor. „Imediat au fost începute maneverele de resuscitare şi copilul a fost transportat la Secţia de Pediatrie, unde s-a continuat protocolul în astfel de situaţii. Din păcate, pacientul nu a răspuns manevrelor, fiind constatat decesul”, a precizat medicul Liviu Stan, din cadrul SJA Botoşani. Cei doi părinţi mai au doi copii.

Câteva ore mai târziu, un alt copil a ajuns la spital în stare critică. De ceastă dată cadrele medicale au fost chemate în judeţ, în localitatea Rădeni, comuna Frumuşica, unde un băieţel de un an şi jumătate, a avut nevoie urgentă de îngirjri medicale. Copilul, provenit dintr-o familie cu încă nouă copii, era extrem de anemic, aproape de rahitism, iar în momentul în care au ajuns cadrele medicale de la Ambulanţă, acesta abia mai respira. Echipajul cu asistent a solicitat imediat ajutorul unui medic, astfel că o ambulanţă cu medic a ajuns la întâmpinare şi l-a transportat pe micuţ la Secţia de Pediatrie a Spitalului Judeţean. „Din păcate, starea copilului era foarte gravă. Avea o valoare a hemoglobinei de 1,8, în condiţiile în care normal este 11-14. S-a făcut tot posibilul, dar din păcate a decedat”, a spus un asistent din cadrul Secţiei de Pediatrie a SJU. Ambele cazuri au fost preluate de medicii legişti, care urmează să afle cu exactitate cauzele deceselor, despre aceste situaţii fiind informaţi şi reprezentanţii Protecţiei Copilului.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
13.7 ° C
14.3 °
13.6 °
48 %
3.3kmh
93 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
21 °
lun
20 °
mar
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...